Care este scopul legii anti-speculă?

În 2020 s-a produs cu adevărat o situație excepțională: o pandemie similară cu Gripa Spaniolă din 1918. Ceva ce nu toată lumea întâlnește în viață. În acel moment, autoritățile sanitare au spus că toată lumea trebuie să poarte mască – marcând o întoarcere cu 180 de grade a poziției OMS, care în 2019 susținea că masca este inutilă pentru combaterea virozelor, așa cum aveam să aflu ulterior. Evident, într-un asemenea context, respectiv cu o cerere enormă de măști și o producție limitată, prețul a crescut anticipativ (speculativ) foarte mult. Pentru a se asigura că fiecare cetățean ajunge să primească măști – acesta fiind un bun public în situația dată – guvernul a intervenit asupra prețului măștilor.

În prezent, omenirea se confruntă nu cu o criză sau cu vreo situație excepțională, ci cu o situație frecvent întâlnită, deși urâtă: inflația. Inflația presupune creșterea tuturor prețurilor, nu pentru că se întâmplă ceva ciudat cu mărfurile, adică nu pentru nu ar ajunge mărfurile la toată lumea, ci pentru că se întâmplă ceva ciudat cu banii, adică se devalorizează în urma producției abuzive*.

De asemenea, ne confruntăm cu creșteri susținute, subliniez, susținute, de durată, ale prețurilor anumitor bunuri, precum benzină, gaze, electricitate, în principal din cauza restrângerii producției:

– UE a redus producția de energie

– UE reduce importurile de energie

– războiul scurtcircuitează anumite relații, crescând nevoi particulare.

Aceste evoluții sunt de durată, ele nu reflectă o situație excepțională, ci una care va dăinui… până când vom fi în stare să luăm decizii mai deștepte decât deciziile pe care le-am luat în trecut. Dacă vrem, căci poate nu vrem, poate vrem să facem frigul. În fine.

Prin urmare, a compara situația de pe piața măștilor din 2020 cu situația de pe piața benzinei sau a uleiului de floarea soarelui din 2022 înseamnă a compara mere cu pere. În primul caz chiar am traversat un moment excepțional, la un secol distanță de la ultimul asemănător; în al doilea caz experimentăm ceea ce am mai cunoscut în anii 1990 și ceea ce diverse țări experimentează frecvent: scumpiri care reflectă, de fapt, devalorizarea monedei, plus “noua economie” în care ne-au băgat geniile de la Bruxelles și incapacitatea conducătorilor României de a asigura condiții propice pentru producție în general.

Așadar, intenția actualei majorități politice de a legifera un act anti-speculă seamănă mai degrabă cu practica din țări înapoiate precum Venezuela. Dar înapoierea nu e specifică unei arii geografice. Aici vorbim de înapoiere intelectuală. Sunt și politicieni americani, precum Elizabeth Warren, care ar vota genul acesta de intervenții socialiste și demagogice, fiindcă ei chiar cred că ori de câte ori se produce o scumpire motivul este o conspirație a vânzătorilor împotriva consumatorilor.

Părerea mea este că, în loc să urmărească un bun public, proiectul de lege anti-speculă va rezulta într-un rău public. Va servi drept alibi pentru decretarea de situații excepționale și pentru introducerea pe scară largă a controlului prețurilor, ca în epoca ceaușistă.

Într-o perspectivă mai generală, aș spune că votând o asemenea lege Parlamentul își subminează propriul rol constituțional, politic și tradițional democratic, anume acela de a pune bariere în calea intruziunii statului în viața socială și economică. Așa s-au născut parlamentele și constituțiile, ca instrumente de apărare a intereselor și drepturilor poporului împotriva abuzurilor conducătorilor. Dar la noi, cu acest prilej, se întâmplă exact invers: Parlamentul, ca simplă anexă fanariotă a tagmei conducătorilor, pregătește un atac asupra drepturilor civile fundamentale.

_________

* Ar merita o lege anti-speculă în ceea ce privește moneda, adică o lege care să nu mai permită producătorilor de bani să facă ce vor, dar așa ceva nu se dorește Bulgaria, de pildă, a adoptat o asemenea lege în 1997 și mi se pare că a ajuns destul de departe față de România: practic i-a legat de mâini pe politicienii demagogi și aceștia nu au mai putut cheltui pe deficit în neștire, mizând că la Banca Națională se află un prieten gata să-i servească cu bancnote.