Este povestea reală a unui fenomen de jaf organizat și corupție de cea mai joasă speță, care se întâmplă într-una dintre cele mai mari corporații multinaționale prezente în România.
Această poveste se întâmplă fix acum, într-una din corporațiile multinaționale din sectorul de tehnologie și software, care în România are sediul într-un mare oraș din Ardeal, la etajul al patrulea al uneia dintre cele mai frumoase clădiri de birouri.
Știu despre acest caz de câteva luni, de la mai mulți oameni din respectiva organizație care mi-au povestit detaliat ce se întâmplă. Am decis să public această poveste după ce un prieten care lucrează de ceva vreme foarte departe de țară m-a sunat zilele trecute și mi-a povestit, revoltat și șocat, despre acest caz, exact așa cum l-am relatat în acest articol și cum îl știam de la alții.
Dacă povestea a ajuns de notorietate internațională și provoacă atâta repulsie și revoltă, e limpede că este un caz care merită să fie dezbătut public, fără a indica precis persoanele și compania implicate. Cred că este oportun și mult mai util să discutăm despre acest fapt în sine, despre implicațiile etice și de business ale cazului și despre toxicitatea situației, decât să expunem public niște persoane și o companie care nu merită absolut deloc atenție și notorietate.
***
Personajul nostru, Căpușa, este fosta directoare generală a companiei, care de aproape un an a fost pusă elegant pe liber de către managementul global al corporației.
Destul de greu, dar într-un final tot au observat șefii de la centru că divizia din România și divizia de tehnologie de care se ocupa respectiva se prăbușesc văzând cu ochii, sunt tot mai departe de performanțele de altădată și au pierdut cea mai mare parte a reputației care, odinioară, le plasa categoric pe primul loc ca popularitate, atractivitate și propunere de valoare pentru angajații talentați din marele oraș transilvan.
Ei bine, ce credeți că a făcut Căpușa noastră, după eleganta trimitere la plimbare?
S-a făcut coci. Consultant de dezvoltare personală și leadership, cică.
Coci. Sau cum vreți voi să numiți acel personaj care nu are absolut niciun fel de pregătire academică în mentorat managerial, niciun fel de performanță reală în management, niciun fel de rezultat notabil în leadership, niciun fel de prestigiu în calitate de conducător de oameni, dar care, ca un perfect impostor, se auto-denumește peste noapte ”coach” și pretinde că este omul perfect îndreptățit să îi învețe și pe alții cum să fie lideri de echipe și organizații.
Când a fost pusă pe liber, a avut grijă să lase moștenire scaunul de șefă al filialei din România bunei sale prietene, fosta directoare de HR, o nulitate profesională la fel de mare precum căpușa noastră. Ca profesionist care trebuie să asigure atractivitatea și loialitatea angajaților, directoarea de HR ”excela” cu o rată de turnover (plecări voluntare) de 80% chiar în propriul departament și cu o rată de succes în recrutare de sub 20%, la nivelul întregii organizații. Un fel de Pareto, versiunea lăutărească și catastrofală.
Zero absolut în plan profesional, cele două performează însă la ”stakeholder management”, adică practică un pupincurism grosolan la adresa șefilor de la centru și, uneori, chiar multă drăgălășenie intimă în relațiile cu unii dintre șefi. Toate acestea dublate de un micro-management sinistru aplicat propriilor echipe, în cel mai dictatorial mod cu putință.
Și acum să vedem cum funcționează căpușarea companiei: ce credeți că fac acum cele două mimoze? Îi trimit pe angajații companiei, mai cu forța, mai cu vorba bună, la ”sesiuni de coaching” susținute de mirobolanta căpușă, folosind bugetele de learning&development alocate de corporație pentru fiecare angajat.
Cam cât de mare este businessul? Păi să calculăm: compania are în România un pic peste 1000 de angajați, iar pentru fiecare angajat este alocat anual un buget mediu de educație de circa 1000 de euro. Total: circa 1 milion de euro care fac cu ochiul oricărei căpușe, evident. Unii angajați folosesc acest buget pentru a accesa programe educaționale de bună calitate, dar o parte semnificativă a angajaților ajunge automat la ”cursurile de cocing”, că așa vrea șefa actuală.
Nu discutăm calitatea programului și rezultatele acestuia, dar știe întregul oraș ardelean că de la firma respectivă pleacă în continuare oamenii în valuri, semn că acolo se practică un leadershit de cel mai înalt nivel. Foarte probabil, o parte din sumele încasate pe ”cocing” se întoarce generos către cei care facilitează căpușarea, în special către directoarea actuală și unii dintre protectorii ei de la centru, conform tradiționalului obicei autohton al ”parandărătului”.
Când mai auziți că doar în instituțiile statului și în firmele cu capital de stat sau cu acționariat românesc se întâmplă astfel de fenomene de jaf organizat, să știți că nu e adevărat.
Există corupție de cea mai joasă speță și în corporațiile multinaționale, ba chiar de multe ori nivelul ticăloșiei și putregaiului este, în multinaționale, mult mai mare decât pe la bugetari sau în politica băștinașă.
