Capitalizarea de piaţă a grupului american Microsoft Corp a trecut de 500 miliarde de dolari

0
1748
microsoft

Aceasta este o premieră în ultimii 17 ani, după ce compania a raportat rezultate trimestriale peste estimările analiştilor, informează Reuters.

La debutul şedinţei de tranzacţionare, acţiunile celui mai mare producător mondial de software au crescut cu 2,1%, până la 65,54 dolari, ceea ce evaluează compania la 510,37 miliarde de dolari. Ultima dată când Microsoft era evaluată la peste 500 miliarde de dolari a fost în luna martie 2000, în zilele de glorie ale sectorului IT.

În pofida creşterii, capitalizarea de piaţă a Microsoft este mult în urma celei a Apple Inc., evaluată la 642 miliarde de dolari, sau a Alphabet Inc, firma mamă a Google, evaluată la 570 miliarde de dolari.

Joi seară, Microsoft a dat publicităţii rezultatele pe trimestrul al doilea care au depăşit estimările analiştilor atât în ceea ce priveşte veniturile cât şi profitul. Este pentru a şaptea oară în ultimele opt trimestre când rezultatele Microsoft au depăşit estimările analiştilor.

De la preluarea funcţiei de CEO al Microsoft, Satya Nadella a reuşit să relanseze compania datorită eforturilor sale în domeniul serviciilor cloud. În luna februarie 2014, când Satya Nadella a fost numit în fruntea Microsoft, acţiunile companiei erau cotate la 34 de dolari iar valoarea de piaţă a companiei era de 315 miliarde de dolari.

Profit de 5,20 miliarde de dolari

Microsoft Corp, cel mai mare producător de software la nivel mondial, a raportat o creştere de 3,6% a profitului în trimestrul patru din 2016, datorită avansului rapid al operaţiunilor de cloud computing şi al stabilizării pieţei PC-urilor.

La Bursa de la New York, acţiunile companiei americane au închis în creştere joi, la 64,27 dolari. În ultimele 12 luni, titlurile Microsoft au crescut cu 23,2%.

Profitul net a urcat în perioada octombrie-decembrie 2016 la 5,20 miliarde de dolari, sau 0,66 dolari per titlu, faţă de 5,02 miliarde de dolari, sau 0,62 dolari per titlu în trimestrul patru din 2015.

La divizia de PC-uri, vânzările au scăzut cu 5% în trimestrul patru din 2016, la 11,8 miliarde de dolari, peste estimările analiştilor, de 11,44 miliarde de dolari.

Veniturile s-au situat la 24,1 miliarde de dolari, în timp ce veniturile ajustate au ajuns la 26,1 miliarde de dolari, depăşind estimările analiştilor.

În 8 decembrie, compania a finalizat cea mai mare achiziţie a sa, reţeaua de socializare pentru carieră LinkedIn, pentru 26,2 miliarde de dolari. În perioada octombrie-decembrie 2016, LinkedIn a contribuit cu 228 de milioane de dolari la veniturile Microsoft.

 

LEAVE A REPLY

Please enter your comment!
Please enter your name here