Săptămâna aceasta, după episodul Nordis, a sunat sirena de alarmă în bănci. Şeful de la Risc pe Europa de la o bancă din top 10, a venit în România. Creditele acordate sectorului imobiliar reprezintă 40% din tot sistemul bancar din România.
Anul trecut, băncile din toată lumea au văzut că pot da faliment în 24 ore. Două bănci din US au dat faliment în mai puţin de 24 de ore. Silicon Valley Bank şi First Republic Bank erau două bănci din top 20 bănci din US. Ambele aveau active bancare mai mari decât tot sistemul nostru bancar.
În ziua în care a apărut zvonul că aceste două bănci au probleme, clienţii au retras cu ajutorul aplicaţiilor bancare 30 miliarde $ în mai puţin de 24 ore. Băncile ţin cash doar 10% din depozitele clienţilor. 90% din bani sunt blocaţi în credite. Dacă 5% din clienţi îşi cer banii înapoi, orice bancă din lume are probleme.
Băncile din US au înţeles riscul foarte mare şi şi-au scos CEO-ul la înaintare
Jamie Dimon, CEO JPMorgan – cea mai mare bancă din lume, este în fiecare săptămână prezent la CNN, CNBC sau Bloomberg. El discută într-un limbaj uşor de înţeles de toată lumea, despre inflaţie, recesiune, imobiliare şi orice subiect de interes pentru populaţie.
Ieri am văzut live interviul lui Jamie Dimon de la Bloomberg. Erau live peste 600.000 de oameni care se uitau la el. În România, CEO de la bănci stau în turnurile de fildeş. Dacă întrebi pe stradă, 9 din 10 oameni nu ştiu niciun nume de CEO de la vreo bancă.
Eu cred că este timpul că CEO de bănci din România să coboare printre pământeni şi să ne explice cum vor apăra banii noştri de viitoarele turbulenţe economice. Mai ales că Jamie Dimon a spus ieri, încă o dată, că el crede că vom intra în recesiune economică.

































