Zice Cristian Tudor Popescu în Republica și bine zice:
“Am preluat, la 1 februarie 1990, sub numele de Editura Politică, groapa de gunoi Glina a ideologiei comuniste, locul în care se publicau «documentele partidelor comuniste frățești» și, din 1965, operele lui Nicolae Ceaușescu. Evident, nu le citea nimeni, erau doar hârtie batjocorită. Am preschimbat această groapă de gunoi într-un palat.”
Dl. Liiceanu nu a „preluat” nimic, Editura Politică i-a fost pur și simplu făcută cadou de către prietenul său Andrei Pleșu, pe atunci ministrul Culturii, pe atunci prieten. Nu spun că n-a fost o alegere bună, dar să nu patinăm pe verbe.
Ceea ce urmează, însă, este o minciună în stil Trump, care mi-a făcut ochii cât cepele. Editura Politică, „groapa de gunoi Glina”?! Știți ce se găsea prin gunoiul ăsta?
Colecția „Idei contemporane” a Editurii Politice a publicat ani în șir cărți dintre care rar îmi scăpa vreuna. Haideți să rememorăm niște gunoaie: Alvin Toffler „Al treilea val”, Claude Lévi-Strauss „Antropologia structurală”, Albert Szent-Györgyi „Pledoarie pentru viață”, Carl Sagan „Creierul lui Broca”, Marshall McLuhan „Galaxia Gutenberg”, John Naisbitt „Megatendințe”, György Lukács „Ontologia existenței sociale”, Steven Weinberg „Primele trei minute ale Universului”, Stephane Lupasco „Logica dinamică a contradictoriului”, Ilya Prigogine, Isabelle Stengers „Noua alianță. Metamorfoza științei”, Abdur Rahman „Anatomia științei”, Arnold Toynbee „Orașele în mișcare”, Erwin Schrödinger „Ce este viața. Spirit și materie”, Solomon Marcus „Provocarea științei”, Werner Heisenberg „Pași peste granițe”, P.L. Kapița „Experiment, teorie, practică”, Louis de Broglie „Certitudinile și incertitudinile științei”… Și multe altele. După cum se vede, o largă paletă de gânditori, nu doar de stânga, nu doar în politică, multe vârfuri ale științei mondiale.
„Idei contemporane” a fost una dintre sursele importante ale formării mele mentale înainte de ’89. Dl. Liiceanu știe, ca și mine, toate acestea. Acum, citesc cu mult folos cărți apărute la Editura Humanitas. Ce a realizat în plan editorial Gabriel Liiceanu merită fără îndoială recunoaștere și prețuire. Dar de ce a trebuit să sape o groapă de gunoi pe un câmp cultivat, ca să-și înalțe piedestalul?”
Liiceanu are o morală atât de selectivă – ca orice gropar/gunoier de Glina, că tot îi place lui să se numească așa… Când încasează el – e business by the book(ster)… Când și-o fură de la economia de piață – e o lovitură mortală pentru edituri și pentru piața de carte…
Nu e, bre, nicio lovitură… Să vedem ce bani a făcut Liiceanu de când a luat el pe gratis o editură mamut, cu experiență, titluri, active și nume în piață… Omul face 6 milioane de euro cifră de afaceri pe anul trecut și ceva pierdere… Bre Liiceanu, cifra ta de afaceri e tot timpul în creștere, la fel și angajații, dar tu raportezi pierdere… aproape an de an, cu mici excepții… Nu ți-e un pic rușine? La o cifră de 6 mil. euro, dacă nu ți-ai fura singur căciula, ar trebui să faci 1 mil profit an de an… dar nu prea te controlează nimeni la cheltuieli, nu-i așa?
În plus, e de bun-simț să înțelegem că dacă business-ul ar fi “așa de rău”, nu ai avea niciun motiv să-l ții, ci ar trebui să-l închizi, nu? Sau ar trebui poate să te luăm la întrebări să vedem de unde – având capitaluri negative – îți finanțezi această afacere?
Săracii patroni de altfel bogați… https://www.listafirme.ro/librariile-humanitas-sa-4282788/
Dar stai! Cred că ne-am înșelat… îl găsim pe Liiceanu în business-ul de carte care face 300.000 de euro pe an profit și alte cifre de 4 milioane de euro pe an – deci profitul lui nu se află la librăriile Humanitas, ci aici: https://www.listafirme.ro/humanitas-sa-363367/
Ba chiar avem și un profit de 500.000 de euro în anumiți ani și, notabil – niciun an de pierdere sau foarte puțini… deci business-ul de Editură nu e chiar așa de modest și de rău, nu e chiar dezastru să iei pe nimic o groapă de gunoi de la stat, să faci profit de 1 milion EBITDA în anumiți ani și cam pe media 500.000 de euro pe an EBITDA cu un net de 250.000 de euro pe alți ani… Liiceanu, Liiceanu – suflet de artist, caracter zero… În afaceri, îți mai iei câteodată și un cap în gură de la statul român, e o karmă aici ca peste tot în viață… așa că nu te mai plânge. Bookster e o companie serioasă, care produce an de an, și-a făcut un model de business viabil și arată tuturor că are un rol potrivit în societatea capitalistă…
Foarte bine v-au făcut că v-au umplut de plângeri… Prea te-ai obișnuit, Liiceanu, cu bani mulți făcuți așa, cu un activ preluat de la groapa de gunoi – cum bine a observat Cristian Tudor Popescu că nu ai dreptate în republica.ro… Când le dai – le fată vaca, când le ceri – le moare vițelul…
Hai sictir, băi ‘telectualule! Mai plătiți și taxe la statul român…
P.S.
Stai că mai are o firmă – Humanitas Fiction, care face și aia vreo 400.000 euro EBITDA pe an cu un 250.000 euro profit… Nu e chiar nasol în piața de carte și în business-ul ăsta, românii cumpără, unii doar dintre cei mai șmecheri obișnuiesc să iasă în față să se plângă că au primit “lovituri mortale”.
https://www.listafirme.ro/humanitas-sa-363367/Șirul ilegalităților nesfârșite de la Grupul pentru Dialog Social, Pleșu, Andreescu, Liiceanu – aici:
https://evz.ro/afacerea-privatizarii-humanitas-de-catre-plesu-si-liiceanu.html
și aici:
https://flux24.ro/andrei-plesu-explica-cum-i-a-dat-lui-gabriel-liiceanu-editura-politica/
Pasaje relevante:
“Este adevărat că la data amintită, am decis, prin ordin de ministru, să schimb numele, profilul și conducerea Editurii Politice, transformând instituția pre-revoluționară, organ ideologic al unui partid proaspăt desființat, într-o editură de studii umaniste. I-am solicitat dlui Liiceanu să se ocupe de această „schimbare la față”, ca director al noii edituri, pe care a decis s-o numească „Humanitas”. Nu era vorba, însă, cum s-a spus, de o „privatizare”. Editura – o precizează ordinul ministerial de înființare – rămânea „în subordinea Ministerului Culturii”. Salariul directorului era același cu al oricărui alt șef de editură la vremea respectivă, iar „patrimoniul” preluat de Humanitas de la Editura Politică consta într-un spațiu închiriat (până în ziua de azi) în corpul Casei Scânteii (devenită „Casa Presei Libere”), mobilierul aferent, și operele complete ale lui Marx, Engels, Lenin și Ceaușescu, plus broșurile de propagandă ale „partidelor frățești”, explică în Adevărul Andrei Pleșu, ministrul Culturii care în 1990 i-a dat Editura Politică lui Gabriel Liiceanu, care a transformat-o în Editura Humanitas.
La mai mult de un an de la înființarea Editurii Humanitas, directorul ei, ca mulți alții, a declanșat un procedeu de autonomizare față de stat, după o metodă foarte la modă în epocă, așa-numita metodă MEBO. Iată definiția de dicționar a acestei metode: „trecerea mijloacelor de producție ale unității economice care se vrea privatizată, din proprietatea statului în proprietatea muncitorilor, angajaților sau salariaților.” Pe scurt, angajații deveneau acționari, cu cotă parte din venitul întreprinderii. Prin urmare, toți angajații de la Humanitas au devenit „proprietari”. Liiceanu, de pildă, a beneficiat de 2% din acțiuni, alături de alți „co-proprietari” (între care doi francezi – potenți financiar – de origine română, dar și nume cunoscute ale umanioarelor autohtone: Mircea Flonta, Ion Ianoși, Sorin Vieru, Vasile Morar, Adrian Iliescu, Gabriel Andreescu, ba chiar și fostul director al Editurii Politice, Octavian Chițan). Să ne amintim că, în aceeași perioadă, „Scînteia” s-a privatizat devenind „Adevărul”, „România liberă” s-a privatizat de asemenea, păstrându-și titlul etc. Ce mai?! Corupție generalizată!, mai afirmă Andrei Pleșu.
