Calul troian din independența noastră economică

0
614
Iulian Iancu (stânga) și Gabriel Comănescu (dreapta). Fotografii de Cristi Cimpoeș și Victor Ciupuligă, Mediafax Foto

Ne securizăm energetic cu partenerul Lukoil și cu „omul Gazprom”. Primul este magnatul Gabriel Comănescu, proprietarul Grupului Servicii Petroliere (GSP), contractor vechi al corporațiilor rusești și unul dintre cei mai mari datornici la bugetul de stat.

Celălalt este Iulian Iancu, fost deputat PSD, catalogat drept „omul Gazprom”, chiar de către un coleg de partid. E propus acum în fruntea Autorității Naționale de Reglementare în Energie (ANRE), dar controversele au determinat PSD să ceară un aviz SRI pentru el. 

Cei doi se conectează și în afaceri.

Beneficiar economic major al Legii Offshore, Comănescu datorează zeci de milioane de euro la stat, dar primește credite guvernamentale de la Eximbank, garantate și prin contracte încheiate cu Lukoil. Legea îi interzice să ia contracte publice din cauza datoriilor la buget. Totuși o face, grație unui artificiu fiscal.

Politicile populiste ale lui Iancu au tergiversat timp de patru ani legea exploatării gazelor de sub Marea Neagră, în beneficiul importurilor rusești – reclamă specialiștii din domeniu. Mari companii americane s-au retras, iar Comănescu le-a preluat o parte din operațiuni. Iancu susține însă că a apărat interesele naționale. 

Una dintre platformele de foraj marin ale companiei Grup Servicii Petroliere (GSP) prezente în Golful Persic. Fotografie de Cristi Cimpoeș, Mediafax Foto

Ajutor de la EximBank 

Drumul nostru către securitate energetică începe cu ajutoare de stat pentru magnatul român care face sute de milioane cu giganții ruși Lukoil, Gazprom și Rosneft.

Miliardarul Gabriel Comănescu a aplicat de curând la un împrumut guvernamental de peste 46 de milioane de euro.

În ultimii ani, firmele lui Comănescu au mai primit de două ori pe atât, prin aceeași filieră: Eximbank, controlată de guvern prin Ministerul Finanțelor Publice.

Companiile sale au contractat periodic credite și linii de finanțare de la Eximbank. Le-au rostogolit și le-au crescut valoarea, suplimentând și garanțiile depuse, în special cu banii pe care îi aveau de încasat din contractele în derulare cu partenerii comerciali. Sunt chiar companiile care s-au luptat pentru gazele din Marea Neagră.

Alteori, Eximbank administra garanțiile statului pentru creditele pe care companiile omului de afaceri le contractau cu sprijin guvernamental. În total, grupul său datorează către bancă aproape 450 de milioane de lei, dar beneficiază și de garanții de stat de 353 de milioane de lei.

Ultima solicitare datează din 25 noiembrie anul trecut și e marcată drept „ajutor de stat COVID–19”, fiind bifată totodată opțiunea de „credit pentru firme afectate de criză” în aplicația de la Eximbank.

Din documentele trimise spre aprobare reiese că se împrumută de la stat ca să-și achite datoriile la bugetul de stat.

Când a solicitat creditul, restanțele pe care firmele controlate de Comănescu le aveau la ANAF se ridicau la 292 de milioane de lei (peste 58 de milioane de euro). E datoria cu care a încheiat anul 2021.

Tratamentul prietenos de care beneficiază petrolistul la banca guvernamentală este invers proporțional cu istoricul de rău platnic al holdingului său.

Firma sa fanion, Grup Servicii Petroliere (GSP), a început să se confrunte cu sechestre pe bunuri din 2016. S-a întâmplat asta și în 2021 (GSP Offshore), an în care și-a ținut angajații fără salarii timp de cinci luni (martie-august).

Mișcarea următoare e strategică

La doar o lună după ultima aplicație pentru creditul Eximbank din noiembrie trecut și cu toate sincopele financiare invocate, Comănescu a preluat operațiunile din România ale gigantului american Schlumberger, parafând o afacere de importanță strategică.

Schlumberger este producător mondial de echipamente de foraj și cel mai mare furnizor de servicii și operațiuni petroliere offshore din lume, cu venituri anuale de aproape 33 de miliarde de dolari. Are aproape o sută de mii de angajați la nivel global, cu propriul fond privat de pensii și o gamă premium de asigurări socio-profesionale.

Tranzacția cu americanii în retragere s-a finalizat oficial în decembrie anul trecut. Valoarea ei nu a fost dezvăluită, dar este estimată de experții în energie la câteva zeci de milioane de euro.

Comănescu și-a consolidat astfel poziția de lider în cursa pentru exploatarea gazelor românești din Marea Neagră: Schlumberger avea deja semnate mai multe contracte de operațiuni offshore și toate au fost preluate de GSP.

Uranus

Printre ele și parteneriatul cu Black Sea Oil and Gas (BSOG), deținută de fondul american de investiții Carlyle și BERD, compania care va extrage primele gaze românești din Marea Neagră, după promulgarea legii offshore.

Iar legea offshore tocmai a fost aprobată miercuri (18 mai) și în Camera Deputaților, forul decizional, cu 248 de voturi pentru și 34 de voturi împotrivă. Legea merge acum la Cotroceni, pentru promulgare.

Primele gaze ar putea fi scoase de sub Marea Neagră începând din iunie.

Urgentarea demersului (care stagnează de patru ani în forul legislativ) vine pe fondul agresiunii rusești în Ucraina, care a împins independența energetică în centrul preocupărilor politice și de securitate pe tot continentul european. România nu face excepție.

Contractele de operațiuni offshore dintre firmele lui Comănescu și Black Sea Oil and Gas (BSOG) au un avantaj logistic important: perimetrul operat este la mică adâncime și deja legat de uscat printr-o conductă de gaze construită de firma concesionară în parteneriat cu statul. În mod normal, BSOG și Comănescu vor putea scoate primele gaze imediat ce apare cadrul legal.

Când va atinge vârful operațional, BSOG ar putea livra peste un miliard de metri cubi de gaze naturale pe an, adică mai bine de 10% din cantitatea consumată anual în România, explică specialiștii.

Promotor fervent al Legii Offshore, Gabriel Comănescu are concesiuni în două dintre cele nouă perimetre offshore din Marea Neagră (Muridava și Cobălcescu Est).

Dar a pus miza pe subcontractări. De regulă, GSP execută servicii pentru companiile concesionare: închiriază platformele marine, asigură transportul, mentenanțe, cazează tehnicienii, previne și stinge incendii.

Gabriel Comănescu, patronul GSP (Grup Servicii Petroliere). Fotografie de Marian Ilie, Mediafax Foto

 

 

 

 

 

 

 

 

 

Retragerea Schlumberger din România a venit sincron cu plecarea altui gigant american, Exxon, a patra cea mai mare companie petrolieră din lume. Aceasta a renunțat la perimetrul de mare adâncime Neptun Deep, unde se află astăzi cel mai mare zăcământ românesc de gaze naturale, pe care l-a cedat către Romgaz pentru un miliard de euro.

Deținut acum de Romgaz și OMV, perimetrul are nevoie de o investiție de cel puțin două miliarde de euro pentru a deveni operațional.

Romgaz, însă, abia a semnat luna asta contractul de achiziție cu Exxon. A avut nevoie de șase luni ca să obțină un credit bancar.

OMV și Romgaz sunt clienți stabili pentru Comănescu.

Cu OMV Petrom are din 2019 un contract-cadru pe opt ani de „servicii integrate offshore”. Valorează un miliard de lei și este printre cele mai importante din portofoliul GSP.

Alături de Romgaz, grupul Comănescu a apărut inclusiv în prima variantă a Planului Național de Redresare și Reziliență (PNRR), trimisă la Bruxelles de coaliția PNL-USR, în iunie 2021. Guvernul îi pusese deoparte lui Comănescu 585 milioane de euro din finanțarea europeană, ca să construiască două „orașe verzi”, împreună cu Romgaz. GSP era singura companie privată care apărea în PNRR, dar afacerea s-a blocat la Comisia Europeană, care a cerut statului român să organizeze licitații.

Hartă concesiuni. Sursa: ANRM.ro

Gazele din largul Mării Negre reprezintă șansa României de a continua să-și asigure energie proprie. Actualele zăcăminte de gaze exploatate pe uscat vor fi epuizate în nouă ani, iar asta doar dacă nivelul actual de consum nu crește, arată un raport BP.

Estimate la 200 de miliarde de metri cubi, zăcămintele de gaze offshore, mai ales cele de la mare adâncime, ar putea continua să asigure consumul național pe câteva zeci de ani, fiind considerate printre cele mai mari din Europa.

Doar zăcămintele din Neptun Deep au cel puțin 100 de miliarde de metri cubi. Comparativ, consumul anual al României este, în prezent, de 11-12 miliarde de metri cubi. Neptun Deep ar asigura necesarul național de gaze naturale pentru încă opt ani.

Dar în perimetrele de mică adâncime, mai accesibile, producția ar putea începe imediat ce intră în vigoare Legea Offshore.

După șase ani de dezbateri și patru ani de la adoptarea primelor legi care reglementează exploatările marine de gaze, Parlamentul și Guvernul nu au reușit să ajungă la un acord cu grupurile petroliere care au concesionat perimetre în largul Mării Negre.

Negocierile au fost blocate în trei puncte, spun surse apropiate discuțiilor: nivelul redevenței (cota de gaze naturale extrase de companie care revine automat statului), responsabilitatea pentru câteva gazoducte care să asigure transportul gazelor până la rețeaua națională de pe uscat și recunoașterea investițiilor făcute de companii.

Legea adoptată acum în Parlament prevede un nivel de 60% pentru redevență și recunoaște 40% din investițiile private.

În bilanțurile contabile, astfel de cheltuieli pot fi recuperate de companii în timpul exploatării și veniturile marcate astfel pot fi deductibile – adică nu sunt impozitate deloc. Totuși, companiile energetice au anunțat că nu sunt de acord cu varianta înaintată de guvernanți, în special din cauza impozitului pe veniturile suplimentare ale companiilor introdus în lege.

Prometeu

Cum iei de la stat când ai să-i dai

Fiind datornice la Fisc, firmele lui Comănescu n-ar putea teoretic să obțină contracte publice.

Așa că recurg la un artificiu: reeșalonează constant datoriile la Fisc, procedură care le permite să participe la licitații.

Mulți bani vin astfel de la Romgaz, o arteră principală prin care grupul lui Comănescu încasează de la statul la care este dator.

Companiile magnatului au obținut, în ultimul an, trei contracte publice de la Romgaz, în valoare totală de peste 29 de milioane de lei (aproape 5,9 milioane de euro). Unul dintre ele, semnat cu societatea națională în iulie 2021, este atribuit către două firme de bază ale lui Comănescu: Upetrom 1 Mai Manufacturing și GSP Offshore.

Cea din urmă, controlată prin două offshore-uri din Olanda, este atât creditor de seamă la băncile guvernamentale, cât și unul dintre cei mai mari datornici din România. A încheiat anul trecut cu restanțe de peste 45 milioane de euro la ANAF. Crescuseră deja la 53,6 milioane în martie 2022. Cifra de afaceri rămâne însă prolifică: a depășit 1,8 miliarde de lei (370 de milioane de euro), cu profituri de peste 78 de milioane de lei (16 milioane de euro), în perioada 2016-2020.

La nivelul grupului Comănescu, suma totală datorată statului se ridica la 292 milioane de lei (59,2 milioane de euro), la sfârșitul anului trecut. La 31 martie 2022, totalul restanțelor la Fisc crescuse la 435 milioane de lei (88,1 milioane de euro).

Am întrebat Agenția Națională pentru Achiziții Publice (ANAP) dacă este legal ca o firmă cu datorii la stat să câștige contracte publice de la stat.

În principiu – nu, arată instituția:

„(…) Autoritatea contractantă are obligația să excludă dintr-o procedură de atribuire un operator economic despre care are cunoștință că și-a încălcat obligațiile privind plata impozitelor, taxelor sau a contribuțiilor la bugetul general consolidat (…)”.

Dar există patru excepții.

Trei dintre ele vizează situațiile: datornicul are de plătit mai puțin de zece mii de lei, achită sau compensează sumele. La a patra însă se înscrie holdingul lui Comănescu: beneficiază de reeșalonarea obligațiilor la bugetul de stat.

Între firmele petrolistului și Fisc există zeci de acorduri în acest sens. Inspectorii din Constanța, de exemplu, au stat periodic în birourile, halele și hangarele lui Comănescu să inventarieze sute de bunuri depuse garanții de plată.

ANAF acceptă gaj tot felul de bunuri, precum licențele Windows din calculatoare, care nu amintesc de un imperiu energetic.

Cât despre ultimul împrumut solicitat de Comănescu la EximBank, în noiembrie 2021, ca să achite datoriile la bugetul de stat?

Reprezentanții băncii au refuzat să confirme sau să infirme explicit dacă acel împrumut a fost aprobat sau nu, ci s-au limitat la a transmite doar că firmele respective nu au beneficiat de finanțare încadrată ca „ajutor de stat”. Datoriile la Fisc oricum n-au fost stinse, ba chiar au crescut cu aproape 29 de milioane de euro în primele trei luni din 2022.

Am întrebat Eximbank și despre creditele obținute de grupul Comănescu cu garanții de stat, iar banca guvernamentală ne-a subliniat o particularitate legislativă:

„(…) Activitatea EximBank în numele și în contul statului este separată la nivel organizatoric și funcțional de activitatea comercială a băncii și se desfășoară în cadrul unei structuri interne specializate – Divizia Finanțări, Garanții și Asigurări Nume și Cont Stat, iar angajamentele în numele și în contul statului se acordă cu aprobarea Comitetului Interministerial pentru Finanțări, Garanții și Asigurări.”

Comitetul, însă, funcționează ca stat în stat. Nu e transparent, nu poate fi contactat, nu reprezintă o entitate de sine stătătoare. Legea îi stabilește componența în raport cu structurile reprezentate la nivel instituțional.

În total, sunt 15 membri, dintre care trei cu funcții de conducere. Președintele Comitetului este Daniela Pescaru, secretar de stat la MFP. Unul dintre vicepreședinți e Traian Halalai, șeful EximBank. Marian Neacșu (șeful Secretariatul General al Guvernului – SGG) și Mircea Abrudean (șeful cancelariei premierului) sunt membri. Mai sunt reprezentate șase ministere. Am cerut detalii pe subiect la SGG și MFP, dar ne-au pasat de la unii la alții.

Legea le acordă celor 15 membri ai Comitetului o indemnizație de 20% din salariul președintelui Eximbank. Pentru fiecare, asta înseamnă un salariu lunar de peste 3.500 de euro.

Contractor român pentru guvernul rus

Firmele lui Comănescu au garantat creditele de ajutor obținute la Eximbank cu utilaje sau operațiuni offshore pentru diferiți concesionari din Marea Neagră.

Majoritatea contractelor ipotecate la banca guvernamentală sunt cu Lukoil, corporație petrolieră rusească: 14 contracte.

Au fost depuse gaj însă și cele cu BSOG (4 contracte) sau OMV Petrom (2 contracte).

Contractele cu Lukoil atrag atenția fiindcă au fost semnate unul după altul, în perioada iunie-iulie din anul 2019. Unele au aceeași dată și numere apropiate de înregistrare.

Lukoil deține din 2011 dreptul asupra perimetrului Trident (87%), într-o asociere cu Romgaz (minoritar).

Neptun. Sursa foto: gspoffshore.com

Familiarizat cu piața ex-sovietică, magnatul Gabriel Comănescu are în mod tradițional reprezentanțe active la Moscova.

Cel mai bănos proiect în Rusia a fost bifat în 2009: un contract cu Gazprom de 269 milioane de euro. GSP a subcontractat tronsonul marin dintr-o conductă de 150 km menită să alimenteze cu gaz orașul Soci de pe malul rusesc al Mării Negre.

Kremlinul investea atunci masiv în infrastructura stațiunii ca să organizeze acolo Olimpiada de Iarnă din 2014. Factura totală s-a ridicat la 50 de miliarde de euro.

Mai târziu, GSP a forat după țiței pentru Gazprom dincolo de Cercul Polar, în Marea Barents din nordul Rusiei.

În august 2015, Banca Internațională de Investiții (IIB), altă entitate în care statul rus e principalul acționar, anunța un potențial proiect de investiții în sectorul energetic alături de Gabriel Comănescu și grupul GSP. Petrolistul a discutat la Moscova cu Nikolay Kosov, directorul IIB, fost diplomat sovietic la Londra în anii 80 și totodată fiul unui cuplu de spioni KGB celebri.

Înființată de URSS în anii 70 pentru țările comuniste, IIB s-a mutat recent la Budapesta. Rusia deține cel mai mare pachet de acțiuni. Banca a generat controverse în presa internațională, pe motiv că ar fi umbrelă pentru spionaj. Invazia din Ucraina a determinat două țări europene, Cehia și România, să anunțe că se retrag din IIB.

Cele șapte platforme marine de foraj alcătuiesc o sursă constantă de profit pentru GSP și îi asigură acum lui Comănescu o poziție-cheie pe piața de foraj offshore din regiune.Magnatul le-a preluat de la Petrom, odată cu divizia Petromar (în 2005), pe 100 de milioane de dolari, la scurt timp după privatizarea colosului de stat. Odată cu platformele, GSP a obținut atunci și contractele lor în derulare cu OMV Petrom.În momentul tranzacției, Comănescu era asociat într-un offshore din Insulele Britanice Virgine cu directorul de producție al OMV Petrom, arată arhivele #PanamaPapers. Timp de doi ani, neamțul Bruno Siefken, partenerul secret, a administrat în paralel la OMV Petrom platformele de foraj de la Marea Neagră, aflate acum în posesia lui Comănescu. De la Petrom, Siefken s-a transferat apoi la GSP, ca director adjunct pentru Business Development. Înainte, muncise în Rusia, în conducerea companiei Wolgodeminoil din Volgograd (o asociere între Lukoil și grupul german Wintershall, partener tradițional Gazprom). Detalii, AICI.

Comănescu este conectat la mai bine de 50 de firme românești, dar banii lui se mișcă într-o rețea cu cel puțin 22 de companii offshore, ramificată din Caraibe până în Pacificul de Sud. Prin aceste căsuțe poștale a fost asociat cu diferite personaje controversate, precum sindicalistul Liviu Luca și mogulul Sorin Ovidiu Vîntu, condamnați pentru constituire de grup infracțional organizat, delapidare și spălare de bani (dosarul Petromservice).

Altminteri, patronul GSP s-a ridicat financiar în siajul grupării Luca-Vîntu la începutul anilor 2000, când cei doi construiau un fel de sistem corporativ menit să căpușeze Petrom și după privatizare. Aparatul preluase de la fosta societate de stat divizii conexe și de mentenanță, invocând drepturile salariaților din Petrom. Profiturile capitalizau însă firme offshore manevrate de baronul sindical și „părintele FNI”. Cei doi controlau astfel un conglomerat industrial cu o falangă media proeminentă (grupul Realitatea-Cațavencu).

Comănescu a fost partener în acest conglomerat și a preluat sistematic active de la Petrom (precum Foserco, Upetrom, Petromar). Dar din momentul dobândirii platformelor, s-a dezvoltat separat, așa că prăbușirea Petromservice din anii imediat următori nu l-a afectat economic sau judiciar.

Spre analiza SRI, cu trimitere de la partid

În cercul relațional din afacerile lui Comănescu se intersectează un politician influent în domeniul energetic.

E vorba despre Iulian Iancu, fost parlamentar PSD și cel pe care, la începutul lui martie, partidul a anunțat că-l numește în fruntea ANRE (Autoritatea Națională de Reglementare în Domeniul Energiei).

Iulian Iancu, pe vremea când era deputat PSD, în 2016. Fotografie de Alexandra Pandrea, Mediafax Foto

ANRE este instrumentul de control al statului în domeniul energetic. Emite norme și ar trebui să intervină când apar distorsiuni în piață, cum s-a întâmplat în ultimul an, când liberalizarea deficitară a pieței gazelor și electricității a permis abuzuri cu facturi umflate de furnizori.

Însă deocamdată și numirea lui Iulian Iancu s-a blocat la sursă.

Pe 14 martie, PSD a cerut serviciilor de informații verificări pe subiect, în contextul unor controverse publice privind adeziunea politicianului la interese energetice rusești.

L-am rugat pe Marcel Ciolacu, președintele PSD, să comenteze demersul partidului către SRI în cazul Iancu-ANRE:

„Este normal ca instituțiile statului să se pronunțe dacă o persoană reprezintă sau nu o vulnerabilitate pentru siguranța națională, mai ales în actualul context al conflictului din Ucraina. Proceduri similare se desfășoară și în cazul numirii miniștrilor sau secretarilor de stat. Este o procedură normală!

Optimist, Iulian Iancu ne-a declarat la rândul său:

„Din câte înțeleg, Guvernul trimite – prin SGG – cerere de aviz către SRI pentru toate numirile politice. Din acest motiv, foarte probabil, este necesar un altfel de certificat. Am certitudinea că, în cazul meu, avizul SRI este unul pozitiv, și asta pentru că un astfel de certificat a fost cerut și de către Tribunalul București în 2019, în procesul câștigat împotriva lui Ludovic Orban și în 2019, când a fost întocmit Dosarul cu propunerea de Vice-Prim-Ministru.”

Numele lui Iulian Iancu apare în cablogramele WikiLeaks cu apelativul „guy owned by Gazprom”. I se trage de la un coleg de partid, Georgian Pop, fost șef al comisiei parlamentare de control a SRI, care se referea la Iancu în acești termeni când vorbea cu diplomații americani. În februarie, Pop a fost numit la conducerea Rezervelor de Stat.Considerat a fi printre cei mai calificați reprezentanți PSD în domeniul energiei, Iancu n-a mai candidat la ultimele alegeri parlamentare. A avut patru mandate de deputat și timp de 14 ani a condus Comisia pentru industrii și servicii din Camera Deputaților, un fel de avanpost legislativ al reglementărilor din domeniul energetic. Anterior, a fost director de exploatare la Distrigaz Nord și apoi adjunct la Romgaz.

Politicile asumate de Iancu sunt criticate inclusiv de aliații săi, pe motiv că ar fi generat haos în piată și că au descurajat fiscal investitorii străini. Asta ar fi perpetuat importurile scumpe rusești, deși existau alternative economice la ele.

Analizele specialiștilor din societatea civilă sunt mai frontale.

Otilia Nuțu, de la Expert Forum, scria în martie pe Contributors:

Otilia Nuțu

„De-a lungul timpului, dl. Iancu a fost unul dintre cele mai nocive personaje pentru sectorul energetic. Îi datorăm, între multe altele: legea gazelor offshore, cu impozitarea prohibitivă a investițiilor, care a alungat pe Exxon din Marea Neagră și a blocat proiectul. Azi am fi putut avea deja gazele din Marea Neagră în piață, în loc să stăm cu mâna întinsă la Gazprom. De presupusa grijă a încasărilor la buget, să nu fie prea mici, am ajuns să încasăm zero lei din gazele din Marea Neagră și nici să n-avem gaze.”

Otilia Nuțu recapitulează în contul lui Iulian Iancu anchete parlamentare abuzive, boicotarea neobosită a liberalizării și celebra Ordonanță 114/2018, care ne-a întors la piața reglementată. Producția internă a scăzut astfel cu până la 30% în ultimii ani, diferența fiind completată cu gaze rusești.

Din 2018, când a fost adoptată OUG 114 în tonul populist al epocii Dragnea-Vâlcov, livrările rusești în România au crescut considerabil. Peste 20% din consumul nostru anual de gaze este acoperit acum de Gazprom. Comparativ, în 2015, procentul a fost mai mic de 2%.

La celălalt capăt, Iulian Iancu contestă și prin tribunale eticheta de „om al rușilor”. Dimpotrivă, spune el, a inițiat numeroase legi menite să creeze alternative la gazele importate din Rusia, ceea ce ar fi „deranjat actorii implicați”.

Iată cum argumentează Iancu:

„(…) Toate aceste legi, în afara faptului că au adus avantaje directe României și românilor, demonstrează cât de mincinoasă este aserțiunea că aș fi omul rușilor. Vă mai dau un exemplu. În decembrie 2014, am amendat textul de lege care prevedea liberalizarea totală a prețului gazelor naturale cu data de 1 ianuarie 2015. Ar fi fost un șoc de nesuportat, mai ales în plină iarnă, la adresa economiei și a consumatorului român. Am prelungit acest termen până în 2021, dar nici azi România nu poate suporta această liberalizare forțată într-o zonă în care nu exista piață, ci duopol. În loc de tranzacții libere transparente, concurențiale și nediscriminatorii, vedem exact opusul, speculă și riscul falimentării. Acea decizie a deranjat foarte mult, în special importatorii din Rusia, fiindcă vindeau mai scump. După reforțarea liberalizării pe 1 aprilie 2017, a crescut în primul an prețul cu 400%, iar de atunci până astăzi chiar și cu 3000%. S-a ajuns la situația în care gazele rusești din Siberia să fie vândute mai ieftin la noi decât cele românești, crescând astfel importul din Rusia numai anul trecut cu 300%. Deci cine e cu rușii?”

Ofițeri în cadru

Cât timp PSD așteaptă undă verde de la SRI pentru șefia ANRE, nora lui Iulian Iancu, Nicoleta Iancu (fostă Tortolea), a ajuns deja în instituție pe un post de expert în comunicare și relații publice.

Iar soțul doamnei, Horațiu Iancu (35 ani), adică fiul politicianului PSD, face afaceri în anturajul imediat al magnatului petrolier Gabriel Comănescu.

Primul nod în rețea este o afacere de marketing online (Maahs Digital SRL), fondată în 2016 de Iancu Junior alături de un prieten (și vecin de bloc). Compania e importantă în economia familiei Iancu. Soția lui Iulian Iancu (Mihaela) ia salariu de aici din 2016 și însuși Iancu, pe persoană fizică, a împrumutat de la cei doi tineri patroni 45 de mii de lei.

Firma are sediu comun și legături cu afaceri sau oameni care au migrat între timp din marketing digital la departamentul de comunicare al SRI.

Partenerul lui Iancu Junior în afacere este Mihai Ionuț Pop (31 de ani). Când au înființat compania, cei doi amici stăteau în același bloc de pe Calea Plevnei din București, locuit de tot felul de vedete.

Mihai Ionuț Pop face legătura cu magnatul petrolier printr-un debut impresionant în afaceri. În 2014, când avea doar 23 de ani, a înființat prima sa firmă, alături de Gabriel Comănescu, afacerist cu o avere estimată pe atunci la 500 de milioane de euro.

Ristea Priboi. Fotografie de Marius Vasilica, Mediafax Foto

Afacerea inițiată de Comănescu și Mihai Pop (UGM Energy Trading) era un broker de energie intrat în forță pe piața de curent electric și gaze naturale. S-au impus la început prin contracte neobișnuit de lungi încheiate cu producătorii, dar schema era similară cu cea a „băieților deștepți din energie”: cumpărau ieftin și revindeau scump către marii consumatori.

Compania UGM arată de fapt o alianță a grupului Comănescu cu familia celebrului Ristea Priboi, fost ofițer SIE. În ecuație participă fiii lui Priboi și oameni aduși de la un trader de energie bulgar (OET – Obenideni Energiini Targovtsi). Consiliată de Priboi, firma bulgărească a obținut în România contracte strategice, pe bani publici, în Portul Constanța.

Ristea Priboi a intrat în politică, fiind inițial consilier al lui Adrian Năstase, apoi deputat PSD. Retras în afaceri, Priboi a fost trimis în judecată de procurorii DNA în cazul „Mătușa Tamara”.

Al doilea punct de intersecție dintre familia Iancu și grupul Comănescu este tot o firmă de marketing digital (Digitix Media SRL), din care Iancu Junior și Ionuț Pop au preluat 16% în martie 2017 (prin intermediul companiei lor, Maahs Digital SRL). Ulterior, au ajuns să dețină jumătate din firmă.

Digitix a fost înființată de Radu Petrescu, directorul de comunicare al GSP (Grup Servicii Petroliere). Acesta din urmă e responsabil de toate mesajele publice ale GSP încă din 2005. Organizează interviuri sau avizează răspunsuri către presă și dezvoltă cu magnatul o relație de încredere, care excede fișa postului. Au secrete și în paradisurile fiscale de peste ocean. Arhiva #PanamaPapers arată că Petrescu și Comănescu sunt implicați împreună într-o companie offshore (VAST Holdings) fondată în 2004 și intrată în acționariatul unui site de știri juridice (bizlawyer.ro).

Președintele GSP, Gabriel Comănescu (stânga) și purtătorul de cuvânt Radu Petrescu (dreapta), 2006. Fotografie de Andreea Balaurea, Mediafax Foto

Radu Petrescu confirmă legăturile, dar le nuanțează. „Pe Mihai Pop l-am cunoscut, dar n-am mai avut nicio relație cu el. Și pe Horațiu (Iancu – nr), da, îl cunosc. (…) Sunt, cum să spun, prieten cu el, dar ne vedem foarte rar. Nu am nicio asociere cu Gabriel Comănescu în nicio firmă. Și nici cu Horațiu nu am nicio asociere, să ne înțelegem”.

În Digitix, Iancu Junior a devenit asociat cu o a treia companie de PR, mai prolifică financiar și mai veche decât celelalte (Amicom Consulting & Strategy). Aceasta din urmă este firma-mamă. Aici a lucrat soția lui Iancu Junior, nora politicianului PSD, înainte să se angajeze la ANRE ca expert în comunicare.

Amicom a derulat mai multe contracte cu grupul lui Gabriel Comănescu. Au avut clienți mari (Roșia Montană Gold Corporation, Chevron, BAE Systems sau KPMG). Profitul pe ultimii cinci ani (2016-2020) se ridică la 1,5 milioane de euro, iar cifra de afaceri în același interval depășește 7,1 milioane de euro. Familia Iulia și Mihai Radu (manager) controlează firma de PR și consultanță.

Amicom – care deschide totodată un malaxor de relații extinse între timp către departamentul de comunicare al SRI – își asumă corporativ divizia care îl include pe Iancu Junior: „Agenția Digitix Media a fost fondată în 2014 ca un spin-off al Amicom”.

Ovidiu Marincea

În același cadru îl găsim cu două firme și pe fostul jurnalist Ovidiu Marincea, actualul purtător de cuvânt al SRI și consilier pe comunicare al directorului Eduard Hellvig. Una dintre ele (Just News Media SRL) a avut sediul în aceeași clădire cu Digitix, dar și un administrator (Violeta Codrescu) partener cu Amicom. Datele ROTLD mai arată că site-ul lui Marincea (jurnalistii.ro) a fost înregistrat tot de Digitix.

Și tot de la Amicom a plecat un om de bază către biroul de presă al SRI (Andreea Gheorghițescu), în subordinea directă a căpitanului Ovidiu Marincea.

Acesta din urmă ne-a transmis că în perioada respectivă lucra încă în presă și gestiona un proiect antreprenorial:

„În 2013 am construit un site de știri, unde intenționam să continui să îmi desfășor activitatea de jurnalist. În 2015, am aplicat pentru un post în biroul de presă al SRI și, din acel moment, nu am mai fost implicat în nicio activitate demarată anterior. Persoanele menționate de dumneavoastră nu au nicio legătură cu activitatea mea. În ceea ce privește angajații SRI, (…) vă asigur că procesul de selecție uzual pentru SRI, pe calea încadrării directe din sursă externă, se supune cu strictețe legislației în vigoare, rigorilor militare și criteriilor de eligibilitate profesională.”

Iancu Junior și asociatul său, Mihai Pop, nu răspund punctual la întrebări, dar ne trimit câteva precizări comune:

 „Digitix Media și Maahs Digital (… ) au în portofoliu companii din diverse domenii de activitate din sfera privată. Nu desfășoară activități pentru niciuna din instituțiile publice menționate (…) Am dori să menționăm că societățile nu sunt afiliate politic și nicio persoană publică nu este implicată în vreuna din cele două companii.”

Comentariul lui Mihai Radu, patronul Amicom, conține pasaje și idei similiare:

„Amicom Consulting & Strategy (…) are în portofoliu companii mari din diverse domenii și nu a lucrat și nu lucrează cu nicio instituție a statului român. În compania noastră nu este implicată nicio persoană publică. (…) Pentru a evita orice fel de interpretări care în mod tendențios au mai fost speculate de mass-media, reiterez faptul că Amicom a avut proiecte pentru entități ca Departamentul de Stat al Statelor Unite, Chevron, BAE Systems, etc. și că nicio companie din grupul Amicom nu a avut niciun proiect pentru vreo companie cu acționariat rusesc. De asemenea, aș vrea să menționez că Amicom nu este implicată în niciun fel în politică și am evitat orice afiliere.”

La rândul său, Iulian Iancu, politicianul PSD propus în fruntea ANRE, evită un răspuns clar referitor la relația sa cu magnatul Gabriel Comănescu și se detașează formal de afacerile fiului său:

„Am relații cordiale cu foarte mulți oameni de afaceri români și este cunoscut că sunt un susținător al capitalului românesc. De asemenea, nu am relații de afaceri sau profesionale cu nicio companie de consultanță de comunicare. Copiii mei sunt pe picioarele lor, sunt maturi și nu am niciun amestec în viața lor profesională. Din câte știu eu, nora mea a lucrat într-o companie de comunicare înainte de a-l cunoaște pe fiul meu.” 

Contactat prin intermediul purtătorului său de cuvânt, Gabriel Comănescu nu a dorit să discute pe marginea acestui subiect până la publicarea materialului.

Un moment pentru veterani

Atunci când Iancu Jr. și partenerul său, Mihai Pop, au înregistrat Maahs Digital SRL, în martie 2016, au ales ca sediu un apartament din Titan, într-un bloc în forma de „Y” de pe Strada Rotundă. În același apartament funcționa, de trei ani, o altă firmă – Govexpert International SRL.

Istoricul Govexpert folosește ca glosar de personaje. Fondatorii firmei, dar și cei care au cumpărat-o apoi, se rotesc în același sistem. La început, în 2009, au fost Cătălin Doică, Adina Mihalcea și Cornel Vintilă.

Cornel Vintilă, pionier în afacerile din Ploiești după Revoluție, a fost inginer Romtelecom pe vremea lui Ceaușescu. S-a reorientat spre sectorul privat în 1992. Axată pe telecomunicații, prima sa firmă, Transdata, a dat lovitura, fiind prima care a „cablat” autoritățile din Prahova (telefoane, calculatoare, softuri și internet).

Vintilă a lucrat un an la Ministerul Comunicațiilor, ca șef de departament.

În 2009, Cornel Vintilă fondează Govexpert și, patru ani mai târziu, în acționariatul firmei intră și Amicom. Directorul de operațiuni al Amicom, Marius Lucian Cumpătă, devine administratorul Govexpert. Acesta demisionează din funcție în 2016, ca sa meargă în Parlament, unde rămâne până în 2020 pe o funcție de consilier la Comisia pentru Industrii și Servicii, prezidată de Iulian Iancu.

SURSA

LĂSAȚI UN MESAJ

Please enter your comment!
Please enter your name here