Bucureștenii vor putea să vadă, sâmbăta viitoare, noile stații de metrou Favorit, Drumul Taberei 34 și Orizont de pe Magistrala 5, tronson care urmează să fie dat în funcțiune în semestrul doi al anului viitor

0
1110
Bucureștenii vor putea să vadă, sâmbăta viitoare, noile stații de metrou Favorit, Drumul Taberei 34 și Orizont de pe Magistrala 5,

Acest lucru a fost anunțat sâmbătă, ministrul Transporturilor, Sorin Bușe

„De mâine într-o săptămână vă invităm din nou la Ziua Porților Deschise în Drumul Taberei și acolo o să vă punem la dispoziție trei stații de metrou, Favorit, Drumul Taberei 34 și Orizont, care o să fie puțin mai avansate decât cele de la Străulești și Laminorului. Vrem să le arătăm bucureștenilor care au fost afectați mulți ani de trafic cum o să arate magistrala. Aceasta va fi gata în semestrul doi al anului viitor, probabil octombrie — noiembrie 2017”, a spus Sorin Bușe, prezent la evenimentul organizat de Metrorex la Dispeceratul Central, pentru a marca 37 de ani de la punerea în exploatare a metroului.

Recuperarea unor întârzieri

Acesta a precizat că s-a reușit recuperarea unor întârzieri potențiale pe acest tronson, dar „cu un efort foarte mare”. „Când am preluat eu mandatul nu se lucra deloc la cadență, însă s-a făcut un efort foarte mare. Este adevărat au fost și eforturi legislative, și OUG 7 și OUG care a fost trecut acum prin Guvern, care facilitează foarte mult lucrul cu furnizorii. Ei nu o să mai fie plătiți la sfârșitul anului calendaristic, ci vor fi plătiți când își termină porțiunea de lucrare. Asta ajuta toată lumea ca lucrurile să meargă foarte bine”, a adăugat șeful de la Transporturi.

Râul Doamnei – Eroilor gata în 2017, Eroilor-Piața Iancului gata în 2023

Conform Metrorex, Secțiunea Eroilor — Universitate — Piața Iancului face parte din proiectul Magistrala 5 de metrou: Râul Doamnei — Pantelimon, cuprins în Planul de Mobilitate Urbană Durabilă București — Ilfov. Proiectul prevede ca, până în anul 2017, să fie pusă în funcțiune Secțiunea 1, cuprinsă între Râul Doamnei și Eroilor, până în 2023 Secțiunea 2 (Eroilor — Piața Iancului), iar până în 2028 Secțiunea 3 (Piața Iancului — Pantelimon). Valoarea lucrărilor pe secțiunea Râul Doamnei — Eroilor este estimată la 570 milioane de euro. Aici vor circula 13 trenuri livrate de firma spaniolă CAF.

LĂSAȚI UN MESAJ

Please enter your comment!
Please enter your name here