Brokeri reținuți pentru manipularea pieței de capital

0
3925
Brokeri

Un agent de investiții financiare a fost reținut pentru 24 de ore de DIICOT Pitești fiind acuzat de mai multe infracțiuni, prejudiciul depășind 1 milion de dolari.

Manioularea pieţei de capital, spălarea banilor, înşelăciune, fals în înscrisuri sub semnătură privată, fals informatic şi constituirea unui grup infracţional organizat, acestea sunt acuzațiile aduse de DIICOT Pitești unui broker și complicelui său. Potrivit procurorilor, în perioada 2008-2012, inculpatul Ştefan Terziu, în calitate de agent delegat de servicii şi investiţii financiare aflându-se în raporturi de colaborare cu o Societatea de Servicii şi Investiţii Financiare (SSIF), a constituit un grup infracţional organizat, împreună cu inculpaţii Andrei Terziu şi Elena Gabriela Neagu, grup care a avut ca obiectiv, în principal, inducerea în eroare şi păgubirea clienţilor societăţii de investiţii financiare, precum şi practici de manipulare a pieţei de capital.

Deposedare de acțiuni și bani

Terziu a reușit, potrivit DIICOT, deposedarea victimelor de acţiuni sau de bani, prin tranzacţionarea repetată a acţiunilor, fără să existe dispoziţia prealabilă şi scrisă a titularilor acestora, în scopul creşterii artificiale a valorii unor instrumente financiare neatractive pentru piaţă, urmată de însuşirea contravalorii acţiunilor din conturile create exclusiv cu acest scop.

„În cauză, s-a reţinut că inculpatul Terziu Ştefan a conceput o procedură de constituire a setului de documente pe care trebuia să le predea compartimentului de control intern din cadrul SSIF, inversă decât cea legală. În acest sens, inculpatul Terziu Ştefan orientându-se după documentul generat automat de către sistemul informatic constând în confirmarea ordinelor de tranzacţionare, i-a determinat pe inculpaţii Terziu Andrei şi Neagu Elena Gabriela să completeze şi să semneze atât la rubricile «semnătura agentului», cât şi «semnătura clientului», falsificând în acest mod ordinele de tranzacţionare şi constituind astfel arhiva pe luna precedentă. De asemenea, acesta i-a determinat pe cei doi să-şi deschidă conturi de tranzacţionare la SSIF pe care le-a utilizat tot el în scopul tranzacţionării repetate a unor instrumente financiare neatractive pentru piaţă dar a căror valoare a crescut substanţial ca urmare a manipulării pieţei de capital efectuată de inculpat“, arată procurorii DIICOT, într-un comunicat de presă.

Au indus în eroare persoanele vătămate

Anchetatorii mai arată că cei trei au indus în eroare persoanele vătămate pe care le-au determinat să încheie procuri în formă autentică prin intermediul cărora erau împuterniciţi să le reprezinte în faţa instituţiilor financiare, inclusiv să deschidă conturi bancare şi să efectueze operaţiuni pe aceste conturi. În temeiul procurilor obţinute în acest mod, inculpaţii au procedat la falsificarea documentelor de deschidere a contului de tranzacţionare şi a contractului de intermediere împreună cu anexele acestuia, precum şi la deschiderea de conturi bancare de unde îşi însuşeau sumele de bani rezultate în urma tranzacţiilor. Potrivit DIICOT, prejudiciul produs se ridică la 4.364.451 de lei, aproape un milion de euro.

LEAVE A REPLY

Please enter your comment!
Please enter your name here