Brexit-ul a intrat în linie dreaptă… Cu fiecare secundă care trece suntem tot mai aproape de momentul despărţirii Uniunii Europene de Marea Britanie

0
1944
brexit

„Ambele părți şi Uniunea Europeană şi Marea Britanie ar trebui să cedeze câte puţin. În caz contrar acordul ar putea să fie ratat.” Acesta este sfatul pe care îl dă, ambelor părţi, Hilary Benn, președintele Comitetului Camerei Comunelor pentru Brexit, înainte de o nouă săptămână, crucială, de negocieri.

Ultimă rundă, programată, începe marți, la Bruxelles, cu mai puțin de 100 de zile înainte de încheierea perioadei de tranziție a Brexit-ului, la finalul căreia, o ieşire fără un acord comercial ar putea să arunce, ambele părţi, în realitatea dură a tarifelor vamale.

Hilary Benn, deputat laburist care a examinat fiecare etapă a procesului Brexit, începând din anul 2016, a insistat că ambele părți vor trebui să facă concesii pentru a evita un rezultat negativ. „Trebuie să existe înţelegere din partea ambelor părți”, a declarat el pentru POLITICO, într-un interviu. „Acum intrăm într-o etapă crucială, deoarece timpul se scurge. Există diferite termene, dar dacă va exista un acord, negociatorii vor trebui să continue eforturile de armonizare.”

Fost ministru al Cabinetului și fiu al cunoscutului laburist eurosceptic, Tony Benn, acesta este încrezător că va exista un acord pentru a fi evitată instituirea tarifelor vamale. Hilary Benn a mai adăugat că „această criză a coronavirusului ar trebui să fie o forță motrice suplimentară pentru ajungerea la un acord”.

„Ne confruntăm cu cea mai gravă criză economică din ultimii 300 de ani”, a spus el. „De ce naiba, vreun politician, indiferent pe ce parte a Canalului s-ar afla, ar dori eşecul acordului? Ar fi un lucru îngrozitor… Un eșec al întregii clase politice”.

Sunt mulţi cei care avertizează că orice negare legală venită din partea unui stat membru al UE ar putea crea dificultăţi suplimentare în calea încheierii acordului.

Într-adevăr, impactul Brexit-ului și al crizei coronavirus sunt, acum, luate serios în calcul de către serviciul public, potrivit directorului general pentru Europa al Grupului Eurasia, Mujtaba Rahman, confirmat de un oficial a Parlamentului britanic: „Este imposibil să te uiți la unul fără să-l observi pe celălalt”, a spus acesta.

Dar același oficial a insistat asupra faptului că guvernul Regatului Unit nu este împiedicat să ajungă la un acord, din cauza provocărilor de a răspunde la coronavirus, în pofida faptului că pregătirile privind gestionarea frontierelor nu sunt în grafic.

COVID-19 reprezintă doar o presiune în plus exercitată asupra negocierilor privind Brexit-ul. Chiar dacă se va încheia o înțelegere, săptămâna aceasta, ar fi o sarcină uriaşă pentru funcționarii publici care ar trebui să actualizeze toate procedurile legale, atât pentru companii cât și pentru persoane fizice, pe fondul oboselii accentuate pe care britanicii o resimt după luni întregi de bombardament mediatic confuz în legătură cu pandemia de coronavirus.

În acelaşi timp, deputații britanici ar trebui să adopte o mulţime de legi, pe repede înainte, într-un moment în care Parlamentul se plânge deja că puterea sa de examinare a proiectelor este limitată. „Răbdarea tuturor a ajuns să fie, pur și simplu, subțire”, a adăugat acelaşi oficial.

Cele două părți speră să facă progrese semnificative în ceea ce privește punctele divergente, pentru ca lucrurile să intre pe un așa-numit „tunel”, unde textul legal al unui acord de liber schimb să fie convenit prin negocieri intense.

Însă după rapoartele publicate în weekend, oficialii de pe ambele părți ale Canalului lucrează intens pentru a micșora, într-o oarecare măsură, așteptările mult prea optimiste. Și se pare că nimănui nu-i place să vorbească despre aşa zisul „tunel”. „Oamenii sunt foarte entuziasmați de această idee”, a spus un oficial al UE. „Cred că unii devin mult prea încântați de idee, chiar obsedați de aceasta.” Chiar dacă vor începe discuții intense, procesul este departe de a fi terminat. „Cred că “tunelul” și aşteptările optimiste privind sfârșitul jocului nu sunt atât de productive”, a spus fostul secretar al Brexit-ului, David Davis. „Prin urmare, nu sunt foarte sigur că ideea “tunelului” va oferi prea multe soluţii, cu excepția pierderii timpului”.

Responsabilii UE se așteaptă din parte britanicilor la eforturi pentru evitarea încălcării angajamentelor cuprinse în Acordul de retragere care au fost convenite de cele două părți, anul trecut. După ce Marea Britanie a încercat să anuleze părți din acordul anterior prin proiectul de lege privind piața internă, există o reticență în a I se permite să aibă spațiu de manevră. „Problema încrederii este cu adevărat importantă”, a spus un oficial al UE. „Dacă, pe de o parte, se negociază o nouă relație iar pe de altă parte, se încearcă reconstruirea acordului anterior, situația nu este, deloc, grozavă.”

Însă, zilele se scurg, lăsând foarte puțin timp pentru precauție. Există doar câteva  săptămâni la dispoziție pentru a parafa o înţelegere, care, în mod normal, ar necesita ani întregi de negocieri.

Marile probleme nerezolvate continuă să fie ajutorul de stat, pescuitul și guvernanța. Diplomații UE insistă că Bruxelles-ul are nevoie asigurări din partea britanicilor că regimul de ajutor de stat al Regatului Unit va avea un arbitru independent și un mecanism de soluționare a litigiilor.

Unii observatori susțin că proiectul de lege privind piața internă adoptat de Parlamentul Britanic a creat piedici noi în calea unor concesii, David Davis considerând că „la finalul negocierilor, nu va exista o schimbare majoră, din partea britanicilor, cu privire la aceste lucruri”.

Proiectul de lege privind piața internă, care a creat atâta vâlvă în ultimele zile, va fi pus la grea încercare. Bruxelles a dat termen, Regatului Unit, ca până astăzi miercuri, 30 septembrie, să șteargă clauzele contravenționale care anulează Acordul Brexit. În pofida acestui ultimatul, Guvernul britanic insistă că legea adoptată va rămâne în vigoare. Până în luna decembrie, când ambele părţi speră că acordul să fie semnat, nu este aşteptată vreo altă mişcare legislativă ceea ce ar putea duce la un nou impas. Luni, în cadrul unei conferințe de presă, vicepreședintele Comisiei Europene, Maroš Šefčovič, a refuzat să precizeze ce măsuri ar putea întreprinde UE dacă termenul impus nu va fi respectat. El a reiterat, de asemenea, că UE, în niciun caz, nu va renunţa la negocieri. Aceste comentarii au fost făcute la finalul unei reuniuni a Comitetului mixt, care supraveghează punerea în aplicare a Acordului de retragere, în fața omologului său din Marea Britanie, Michael Gove. Ambele părți au declarat că întâlnirea a fost cordială și productivă, diferită de summit-ul anterior.

Tonul îmbunătățit creează o premiză promițătoare asupra summitului Consiliului European din 15 și 16 octombrie, pe care Boris Johnson l-a stabilit ca termen pentru semnarea unui acord. Există multe obstacole, dar o cale către o înțelegere pare fezabilă, dând speranțe ambelor părți. “Se pare că direcţia negocierilor se schimbă”, a spus un alt oficial al UE după discuții informale de săptămâna trecută. “Există suficient interes reciproc, de ambele părți, pentru ca un acord să fie semnat”, a declarat la rândul său un ministru al Guvernului britanic.

Sunt mulţi cei care susțin că semnarea acordului nu reprezintă sfârșit negocierilor, ci mai degrabă un nou început. Acesta ar oferi Marii Britanii răgazul necesar de a se gândi la următoarea etapă: cum să-și gestioneze libertatea de la punctul de plecare al tarifelor zero și al cotelor zero, până la alinierea implicită la normele UE.

Marea Britanie insistă că cererea sa de suveranitate se referă mai degrabă la principii decât la divergențe disperate, dar Mujtaba Rahman, directorul general al grupului Eurasia, a declarat că așa-numita poziție zero/zero „cu siguranță nu va reprezenta statul final al Marii Britanii”, explicând astfel: „Oare ce va face Guvernul britanic? Se va abate, mai departe, de la normele și reglementările UE acceptând reintroducerea mai multor tarife și bariere netarifare, sau se va apropia de aceasta? Cred că acest guvern vrea să facă lucrurile diferit. Divergența și fricțiunea comercială reprezintă căile cele mai probabile pe care le va urma”.

Hilary Benn, președintele comitetului Brexit, a cerut totuşi ca lucrurile sa nu se întâmple astfel spunând că, în afară de obiectivele guvernului împotriva divergenței, va exista „mult tumult în politica britanică” dacă Regatul Unit va începe să coboare standardele. „Nu cred că vom reuși să scăpăm de acest lucru, chiar dacă ne dorim”, a declarat acesta.

Între timp, ceasul Brexit continuă să ticăie inexorabil…

LEAVE A REPLY

Please enter your comment!
Please enter your name here