BNR se aşteaptă ca volumul neperformanţelor ipotecare să se dubleze anul acesta

0
1312

Conform Raportului anual al BNR, populaţia şi-a întărit poziţia de creditor net faţă de instituţiile bancare în 2018, când a înregistrat valoarea de 56 de miliarde de lei, în creştere cu 20% faţă de 2017.

Chiar dacă avuţia populaţiei a crescut cu 9,7% anul trecut, BNR se aşteaptă ca volumul creditelor neperformante ipotecare să se dubleze în 2019.

În anul 2018, sectorul populației și-a întărit atât poziția bilanțieră, cât și poziția de creditor net față de instituțiile bancare. Astfel, avuția netă a populației s-a majorat cu 9,7 % în anul 2018, pe fondul creșterii valorii activelor imobiliare deținute de populaţie și, într-o mai mică măsură, a valorii activelor financiare. Astfel, valoarea activelor imobiliare a consemnat o creştere de 10,9%, în timp ce valoarea activelor financiare deţinute de populaţie a crescut doar cu 5,6%.

În ceea ce privește poziția de creditor net față de sectorul bancar, la finalul anului 2018 aceasta a înregistrat valoarea de 56 miliarde lei, în creștere cu 20 % față de sfârșitul anului 2017. Ceea ce este interesanzt este faptul că valuta a început din nou să câştige teren. Astfel, poziţia netă în valută s-a majorat semnificativ, în timp ce poziția în monedă națională a continuat să se deterioreze (-26 % față de valoarea de la finalul anului 2017).

Creditarea populației a continuat și în anul 2018 într-un ritm alert, creșterea creditului de consum negarantat fiind superioară celui ipotecar (12,2 %, comparativ cu 10,8 %) – tendință inversă față de cea observată în ultimii ani. “Această evoluție este așteptată să continue și în perioada următoare, în condițiile în care volumul cumulat al creditelor noi din ultimele 12 luni s-a majorat cu 13 % în termeni anuali, pe segmentul de consum negarantat, în timp ce în cazul împrumuturilor ipotecare ritmul de creștere a fost de 3 %”, precizează raportul BNR.

BNR subliniază că în 2018, gradul de îndatorare al populaţiei a crescut cu 2%, în timp ce dobânda la creditele noi acordate a crescut şi ea cu 1,6%. Toate aceste aspect determină banca centrală să se gândească la riscurile pe care le implică asupra performanţei împrumuturilor.

Riscul de nerambursare a creditelor contractate de către sectorul privat este evaluat la un nivel ridicat pe termen mediu, în special pe segmentul populației. Atât pe segmentul companiilor nefinanciare, cât și pe cel al populației, calitatea portofoliilor de credite este așteptată să se deterioreze în perioada următoare, în special ca urmare a modificării condițiilor economice și financiare, în contextual temperării ritmului de creștere a activității economice și al tensionării echilibrelor macroeconomice.

Astfel, rata de nerambursare a creditelor acordate companiilor nefinanciare este estimată să crească în perioada următoare de la 2,9 % în decembrie 2018 la 4,1 % în decembrie 2019, în timp ce rata de nerambursare este așteptată să se dubleze în cazul creditelor ipotecare (de la 0,3 % la 0,6 % în perioada decembrie 2018 – decembrie 2019), respectiv să se majoreze cu o treime în cazul creditelor de consum (de la 2,6 % la 3,5 %, același interval), arată raportul BNR. Toate aceste neperformanţe sunt aşteptate din zona populaţiei cu venituri mai mici decât salariul mediu pe economie.

Toate detaliile pe:

https://www.economica.net/avutia-neta-a-populatiei-a-crescut-cu-9-7prc-dar-bnr-se-asteapta-ca-volumul-neperformantelor-ipotecare-sa-se-dubleze-anul-acesta_171187.html

 

LEAVE A REPLY

Please enter your comment!
Please enter your name here