“Baştanii” CSM pe bani publici. “Codruţ”, cu 10.638 de euro pe lună!

0
1620

Majoritatea magistraţilor se opun oricăror tăieri, limitări de pensii speciale şi de venituri de la stat. Au şi de ce. În condiţiile în care nu există niciun control sau verificare obiectivă, imparţială asupra performanţei reale a sistemului judiciar aflat în declin continuu, veniturile acestora din bani publici au ajuns la cote halucinante. Iată, pentru început, câştigurile din bani publici ale Secţiei de Procurori din CSM:

Venitul lunar al procurorului CSM, Codruţ Olaru: 10.638 euro, bani publici

Procurorul CSM, Codruţ Olaru, membru al Secţiei de Procurori din CSM, are potrivit declaraţiei de avere din 2019, venituri din salarii, alte drepturi şi activităţi, de 49.999 lei pe lună. Adică de 10.638 de euro lunar în 2018. Soţia sa, Nicoleta Laura Olaru, are venituri declarate de 1970 euro lunar, astfel că familia Olaru are un venit lunar declarat de 12.608 euro pe lună.

Procurorul CSM, Codruţ Olaru are un apartament declarat în Bucureşti, 2 autoturisme, casă şi terenuri înstrăinate de 74.900 de euro, în conturi 23.163 euro şi un credit de 20.000 de ron de la Banca Transilvania.

Venitul lunar al procurorului CSM, Nicolae Solomon: 9189 euro, bani publici

Procurorul CSM, Nicolae Andrei Solomon, încă vicepreşedinte al Consiliului Superior al Magistraturii, membru al Secţiei de Procurori din CSM, are un venit lunar potrivit declaraţiei de avere din 2019 de 9189 euro pe lună. Procurorul Solomon câştigă din chirie, diurnă, transport, diferenţe salariale, ca membru ales şi salariu de la CSM pe 1 an halucinanta sumă de 485.596 lei şi 6960 euro. Soţia sa, Maria Camelia Solomon, judecător al Curţii de Apel Bucureşti, câştigă lunar şi ea 13.859 lei lunar, adică 2948 euro, veniturile pe 2018 ale familiei Solomon de la stat ridicându-se la 12.137 de euro lunar.

Procurorul CSM Nicolae Solomon mai are în conturi, potrivit declaraţiei de avere depusă în 2019, 69.468 lei, 86.604 euro şi 6402 dolari. A acordat, de asemenea,  împrumut în nume personal de 10.000 de euro.

Venitul lunar al procurorului CSM, Cristian Ban: 9001 euro, bani publici

Procurorul CSM, Cristian Mihai Ban, membru al Secţiei de Procurori din CSM, are potrivit declaraţiei de avere depusă în 2019, din drepturi salariale, drepturi restante, diurne interne, externe şi chirie de 42.306 lei lunarAdică de 9001 de euro. Soţia sa, formator în cadrul INM a avut un venit lunar în 2018 de 2829 lei, adică 602 euro. În total, lunar, veniturile pe 2018 ale familiei Ban ridicându-se pe lună la 9603 euro lunar de la stat.

Procurorul Cristian Ban mai avea în conturi 21 939 lei şi 54.617 euro, a mai avut un venit anual încasat de 7000 de lei dintr-o sultă/act de partaj de 144.447 lei şi o cotă de imobil înstrăinată, printr-un act de partaj de 65.000 de euro.

Venitul lunar al procurorului CSM, Florin Deac: 8424 euro, bani publici

Procurorul CSM, Florin Deacmembru al Secţiei de Procurori din CSM, are potrivit declaraţiei de avere din 2019, venituri lunare din bani publici de membru CSM, diferenţe salariale, diurnă detaşare, diurnă delegaţie internă, venituri din sentinţe, daune interese moratoria achitate sub forma dobânzii legale de 39.597 lei pe lună. Adică 8424 euro lunar. Soţia sa, avocat în baroul Maramureş, are un venit lunar de 1713 euro. În total, în 2018, familia Deac câştigând 10.137 euro lunar.

Procurorul Florin Deac mai avea în conturi, potrivit declaraţiei de avere din 2019, 171.784 lei şi 28.872 euro, 2 apartamente şi 1 casă de locuit în Maramureş, 2 autoturisme de teren.

Venitul lunar al procurorului CSM, Tatiana Toader: 6054 euro, bani publici

Procurorul CSM, Tatiana Toader, noul vicepreşedinte al CSM şi şef al Secţiei de Procurori din CSM are, potrivit declaraţiei de avere din 2019, venituri din drepturi salariale, indemnizaţii şi alte drepturi salariale în natură, de 28.457 lei lunar. Adică de 6054 euro pe lună în 2018.

Procurorul CSM Tatiana Toader are un apartament în Bucureşti, o maşină, un depozit de 25.591 de lei şi credite de 115.525 CHF şi 50.490 lei.

Venitul lunar al lui Bogdan Licu pe anul trecut: 4312 euro, bani publici

Procurorul Bogdan Licu, procurorul general cu delegaţie al României, membru de drept al CSM, a avut potrivit declaraţiei de avere depusă în 2019, un venit lunar ca procuror general adjunct în 2018 de 4313 euro. Soţia sa, fost ofiţer SRI, acum la cabinet individual de psihologie, a avut un venit lunar, incluzând pensia,  de 2620 de euro, în total veniturile familiei Licu ajungând la 6933 de euro lunar.

Procurorul Bogdan Licu deţine terenuri agricole, în intravilan şi forestier în Baloteşti/Ilfov, Moroieni/Dâmboviţa şi Frăsinet/Călăraşi de 4146 mp, are 4 apartamente şi vilă în Baloteşti/Ilfov, 2 maşini de teren, avea în conturi 47.165 lei, 21280 euro, avea datorii la o persoană fizică de 150.000 de euro şi la bănci de 70.000 de euro şi 130.000 de lei, avea venituri anuale din chirie de 10.800 de euro şi venituri din anteconstract de vânzare cumpărare pentru cele 2 apartamente situate în Bucureşti.

LEAVE A REPLY

Please enter your comment!
Please enter your name here