Tranzacţiile internaţionale au atins anul  trecut 1,25 de  miliarde de euro. In România transferurile au fost de peste 100 de milioane de euro  

0
1143

Compania de transferuri online internaţionale rapide TransferGo a anunţat că a facilitat, în 2018, transferuri în valoare totală de peste 1,25 de miliarde de euro la nivel global, iar românii au transferat în ţară peste 100 milioane de euro, dublu faţă de anul precedent.

TransferGo a înregistrat, în 2018, o creştere de 100% la nivel global şi local, din punct de vedere al numărului de tranzacţii, dar şi al totalului volumelor tranzacţionate.

”Peste 300.000 de transferuri au fost operate către România prin intermediul companiei în 2018. Cele mai multe tranzacţii au fost efectuate prin intermediul aplicaţiei mobile, România fiind ţara cu cea mai mare rată de utilizare, de peste 80%”, se arată în comunicat.

Anul trecut, TransferGo şi-a extins portofoliul cu un serviciu internaţional de transfer – TransferGo Gratuit, care permite tranzacţii cu comision 0, la un curs intermediar, în termen de trei zile lucrătoare, potrivit companiei.

La nivel global, compania a înregistrat 900.000 de utilizatori, operând un total de 3 milioane de transferuri, în 48 de ţări.

 

LEAVE A REPLY

Please enter your comment!
Please enter your name here