Ministrul Muncii anunță introducerea impozitului pe gospodărie în locul cotei unice: „Este sistemul american”, a spus Olguța Vasilescu

0
936
olguta-vasilescu impozit pe gospodarie

Românii şi-ar putea deduce cheltuielile pe care le fac cu educaţia copiilor, de exemplu, dacă vor avea chitanţă pentru asta. „E sistemul american, dacă vreţi. Fiscalizăm totul”, a dat ministrul Muncii Lia Olguţa Vasilescu primele detalii despre planul privind impozitul pe gospodărie, în discuţie la Finanţe. Mai mult, prin această fiscalizare, spune Vasilescu, ar fi bani şi pentru lefurile pe care actualul Guvern promite că le va creşte prin noua lege a salarizării.

„E foarte simplu. E sistemul american, dacă vreţi. Dacă vor citi programul de guvernare, vor înţelege. Ca să scoţi din economia neagră toţi banii posibili. De unde încasăm ca să mărim salariile…păi o să fiscalizam totul.  Dacă dumneavoastră veţi avea posibilitatea să duceţi copilul la şcoala de balet şi aţi putea să deduceţi cheltuiala, o să cereţi chitanţă. Veţi ajunge la un moment dat să cereţi de peste tot facturi şi bonuri. Vă duceţi copilul la mediaţie şi cereţi chitanţă”, a declarat ministrul Muncii.

Declaraţia vine în contextul în care Miinisterul Finanţelor a demarat o serie de discuţii cu mediul de afaceri privind unele modificări ale Codului Fiscal, cum ar fi elimarea cotei unice şi introducerea aşa-zisului impozit pe gospodărie

Una din prevederile intens comentate a fost înlocuirea tichetelor de masă cu indemnizaţii de hrană anuale, la nivelul a două salarii de bază minime brute, excepţie făcând personalul din apărare naţională, ordine publică şi siguranţă naţională.

Discutiile sunt deocamdata in faza incipienta, pe masa fiind pusa mai multe scenarii de lucru. „E vorba de un mecanism de deduceri fiscale pentru gospodarii si din cauza ca in acest moment nu exista in  Codul Fiscal conceptul de gospodarie si nici cel de familie, asa cum e in alte tari. Acum se incearca o redefinire din punct de vedere fiscal a acestor concepte”, au declarat surse apropiate discutiilor.

Discuţiile vin în contextul în care PSD a lansat în dezbatere publică proiectul salarizării bugetare care prevede o majorare semnificativă a veniturilor angajaţilor în sistemul de stat. Preşedintele Consiliului Fiscal şi-a exprimat îndoieli privind sustenabilitatea acestor măsuri.

“Din primele estimări rezultă că impactul legii salarizării este mult mai mare decât s-a comunicat de guvern. Ce ni s-a spus până acum era un impact de circa 30 de miliarde, cumulat în patru ani. Din ce se vede acum, impactul este aproape dublu, în jur de 50-60 de miliarde”.

NICIUN COMENTARIU

LĂSAȚI UN MESAJ