Conform noii legislații, ANAF va putea executa silit mai repede contribuabilii. Declaraţia fiscală unică devine titlu executoriu

0
492

Declaratia fiscală unică (Declaratia 212) a fost recent introdusă în legislaţie pentru declararea, impozitarea şi taxarea veniturilor extrasalariale, iar o caracteristică a acesteia e că devine titlu executoriu atunci când se atinge scadenţa la obligaţiile de plată, explică Agnes Ghiță, Expert Fiscal în cadrul unei companii de specialitate. Agenţia Naţională de Administrare Fiscală (ANAF) foloseste direct informatiile din Declaratia 212 pentru a soma neplătitorul, fără a mai fi necesară emiterea deciziilor de impunere, aşadar se poate ajunge mai repede la executarea silită.

Agnes Ghiţă, Expert Fiscal în cadrul CONfirm, a declarat: “Titlul de creanţă fiscală devine titlu executoriu la data la care se împlineşte scadenţa sau termenul de plată prevăzut de lege, se prevede în Codul de procedură fiscală. O decizie de impunere, de exemplu, e un titlul de creanţă fiscală; la fel, o declaraţie fiscală. Faptul că se ajunge la scadenţă şi plata nu s-a realizat face ca acest titlu să fie folosit de ANAF pentru a executa silit contribuabilul, fără alte formalităţi”.

“Nou introdusă în legislaţia fiscală, declaraţia unică 212 este un astfel de document  – titlu de creanţă fiscală – pe care ANAF îl poate folosi pentru a executa silit contribuabilii care nu au plătit la termen taxele la stat”, adaugă Agnes Ghiţă.

Termenul de plată pentru sumele declarate în formularul 212  este data de 15 martie a anului următor realizării venitului. Până la acest termen contribuabilii pot face plăţi în baza formularului depus la ANAF.

Odată depăşit termenul, ANAF poate să execute silit neplătitorii, folosindu-se de Declaratia 212. Este de reţinut că executarea silită fiscală se face de către executorii ANAF, si nu de către executorii judecătoreşti –  la care merge, de obicei, un privat care are de recuperat o creanţă.

Pentru populatie, Declaratia 212 are şi un avantaj: contribuabilul va şti exact ce plăteşte. Declaraţia unică arată exact ce sume are de recuperat ANAF de la contribuabil, sume la care se adaugă apoi penalităţi şi dobânzi. Înainte, deciziile de impunere se emiteau unoeri târziu, contribuabilul nu se mai avea timp să înţeleagă ce-i cere ANAF si de ce, iar apoi, când era executat silit, confuzia se adâncea si mai mult.

CONfirm este o firmă de consultanţă juridică şi financiară cu acţionariat 100% românesc, având peste 25 de ani de activitate şi peste 5000 de dosare gestionate cu succes.

 

NICIUN COMENTARIU

LĂSAȚI UN MESAJ