Românii puşi de PSD să aleagă dacă vor să mai cotizeze la Pilonul II de pensii administrat privat sau să treacă la Pilonul I

0
600

Prin diluarea Pilonului II, deficitul crește permanent și se estimează că va urca la 22 miliarde de lei.

Aceasta soluție este o nouă încercare a guvernului de pune mâna pe o mare parte din suma acumulată din 2008 și până acum prin cotizațiile a 7 milioane de persoane și prin randamentele pe care le-au reușit cei șapte administratori de fonduri private.

Ministrul Muncii, Vasilescu, a încercat printr-o intervenție să îi liniștească pe toți aceia care s-au temut de dispariția Pilonului II însă a spus că la nivelul instiuției pe care o conduce este în analiză posibilitatea ca fiecare persoană să poate aleagă dacă vrea sau nu să cotizeze la acest pilon.

„Nu este niciun fel de modificare faţă de ceea ce am comunicat acum trei luni şi eu, şi domnul preşedinte Liviu Dragnea, în sensul că nu se desfiinţează acest pilon II de pensii, nici nu am avea cum să facem acest lucru, doar că analizăm la ora actuală posibilitatea ca fiecare persoană să poată să opteze, adică să nu mai fie o obligaţie prin lege ca persoana să fie şi la pilonul I, şi la pilonul II de pensii şi să-i dăm posibilitatea să opteze”, a explicat Vasilescu la Palatul Parlamentului.

Prin această situație se va alimenta o iluzie a opțiunii libere și bine informate. De exemplu, în 2013, în Polonia, s-a derulat primă etapă de naţionalizare, când banii cotizanților aferenţi titlurilor de stat au fost mutaţi din Pilonul privat în Pilonul public. Statul a lăsat însă o fereastră de timp în care fiecare să “opteze” pentru a rămâne cu restul de sume în Pilonul privat sau a merge către Pilonul de stat. Asta pe fondul interzicerii reclamei din partea administorilor privați de pensii. Rezultatul a fost că peste 80% dintre polonezi s-au trezit mutaţi în Pilonul I.

Diluarea Pilonului II, cel care investește banii, nu îi cheltuie, ca Pilonul I, va duce la scăderea drastică a interesului fondurilor private de pensii pe piața românească. Din 2008 și până astăzi, acestea au adus deponenților un plus de 1 miliard de euro prin plasamente în titluri de stat, obligațiuni etc. În schimb, prin Pilonul I statul este nevoit să se împrumute o treime pentru a plăti pensionarii de azi. Deficitul crește permanent și se estimează că va urca la 22 miliarde de lei. Peste 20-30 de ani, când actualii cotizanți la Pilonul I și Pilonul II vor ieși la pensie vom avea disproporții între o pensie și o alta, pentru că banii cotizați în prima variantă s-au cheltuit instant iar cei din cea de-a doua variantă s-au acumulat și s-au înmulțit. În plus, deficitul la pensii va crește iar povara va cădea pe umerii generațiilor care vin. Și nimeni nu știe acum câți români vor mai susține pensiile celor care azi cotizează și sunt în câmpul muncii. Populația României scade, mulți pleacă afară, „decrețeii” sunt mulți iar 40% din elevii de 15 ani sunt analfabeți funcțional, conform unui studiu al Centrului de Evaluare și Analize Educaționale.

Guvernul PSD-ALDE are mare nevoie de bani pentru a își susține promisiunile electorale, de creștere a salariilor și pensiilor și de reducere a taxelor și impozitelor. Rapoartele lunare publicate de Ministerul Finanţelor arată că după veniturile la buget, raportate la PIB, nu cresc într-un ritm dorit (menținându-se la nivelul anului 2016, când la putere erau tehnocrații) iar cheltuielile cu salariile, asistența socială și subvențiile explodează pur și simplu.

De asemenea, datoria publică crește tot timpul, ajungând la peste 33 miliarde de euro, Finanțele anunțând permanent că s-a împrumutat de la bănci sau din piața externă pentru a acoperi deficitele. Asta înseamnă o nouă presiune pe generațiile viitoare pentru că acestea vor plăti o mare parte din aceste datorii. Inflația va ajunge la 4,2%, în condițiile în care era pe minus în 2016. Acest aspect este foarte important pentru că ponderea cea mai mare din creșterea economică de 7% din 2017 îi revine consumului, în jur de 95%. Se consumă tot mai mult dar veniturile din TVA sunt tot mai mici, conform datelor Finanțelor. Or, TVA-ul reprezintă a doua sursă de venit la buget după contribuțiile sociale.

În aceste condiții, miliardele de euro strânse în Pilonul II fac cu ochiul actualului guvern. La jumătatea anului trecut, proaspătul ministru Ionuț Mișa chiar vorbea de desființarea Pilonului II, declarație amendată de colegii de partid. Numai că în timp s-a vehiculat tot mai mult varianta opțiunii, așa cum spune și ministrul Vasilescu.

Analistul economic Dragoș Cabat a declarat că adevărata miză e reducerea, cel puțin pentru moment, a deficitului de la bugetul de pensii și acoperirea, cu bani din pilonul II, a găurilor de acolo. Conform acestuia, va conta felul în care statul le va prezenta cotizanților posibilitatea de a alege: „Dacă un nou angajat va fi în situația că dacă nu completează el un formular special în care să ceară ca o parte din bani să-I fie puși la fondul privat de pensii, atunci banii vor fi automat luați la fondul de stat, la pilonul I, mulți dintre oameni, neștiind, neavând educație financiară suficentă, nu vor ști că trebuie să completeze acel formular și pur și simplu or să rămână la stat. Din câte îi cunosc eu pe guvernanți, cu siguranță vor avea grijă ca formularul să fie în favoarea lor”, a spus acesta.

Pilonul 2, sistem privat de pensii, a acumulat, în perioada 2007-2017, fonduri totale de 38 de miliarde de lei în conturile a circa 7 milioane de participanţi, obţinând un randament mediu anual de 9,1% şi pentru mulţi români reprezintă probabil speranţa că vor avea o bătrâneţe decentă.

Toate detaliile pe:

https://www.cotidianul.ro/capcanele-sistemului-de-pensii-gandit-de-psd/

 

NICIUN COMENTARIU

LĂSAȚI UN MESAJ