Propunerea de impozitare a contractelor part-time la nivelul salariului minim a fost respinsă de către senatorii din comisii

0
592

Senatorii din comisia de buget-finanţe au adoptat un raport negativ la ordonanţa Guvernului care introduce plata contribuţiilor de asigurări sociale la nivelul salariului minim brut pentru contractele part-time, propunând plenului Senatului, care urmează să se pronunţe, anularea acestei impozitări.

Comisia pentru buget, finanţe, activitate bancară şi piaţă de capital din Senat a dat astăzi aviz negativ ordonanţei care propune ca plata contribuţiilor pentru contracte part time să fie la nivelul celor pentru contracte full time, susţine vicepreşedintele PNL Florin Cîţu pe pagina sa de facebook. „Aceasta este situaţia acum. Totul se poate schimba la votul din plen”, a afirmat Cîţu.

Noua impozitare a contractelor part-time. „Cred că este nejustificată o astfel de măsură, o impunere a obligaţiilor de acest tip celor care au angajaţi part-time. Sunt costuri care cresc la angajator şi pot fi şi efecte de genul reducerii locurilor de muncă în regim part-time. E adevărat, e o zonă în care se produc multe ilegalităţi, dar nu poţi să invoci un astfel de argument, atacând în sens negativ pe toţi cei care sunt de bună credinţă”, a afirmat preşedintele comisiei de buget, Eugen Teodorovici.

Consiliul Naţional al Întreprinderilor Private Mici şi Mijlocii din România a cerut Avocatului Poporului să sesizeze Curtea Constituţională asupra acestei ordonanţe, pentru încălcarea dreptului de proprietate al angajatorului, prin obligarea acestuia de a plăti contribuţii sociale mai mari decât munca prestată de salariat în baza raporturilor de muncă. Până la acest moment, nu există o astfel de iniţiativă din partea Avocatului Poporului.

NICIUN COMENTARIU

LĂSAȚI UN MESAJ