Potrivit unui studiu Coldwell Banker, un român care câștigă salariul mediu pe economie are nevoie de 10 ani pentru a strânge banii necesari ca să-și cumpere un apartament cu 2 camere în București

0
598

O persoană care încasează aproximativ 2.700 de lei pe lună, adică salariul mediu net pe economie, are nevoie de zece ani pentru a-și cumpăra o locuință cu două camere în București. Esta una dintre concluziile unui studiu lansat recent de Coldwell Banker, care precizează că în 2008 era nevoie de aproape 30 de ani de economii pentru a cumpăra același tip de locuință. Totuși, față de anul trecut, perioada de economisire necesară a crescut de la 114 luni la 117 luni.

„În luna ianuarie a anului 2018 erau necesare aproximativ 117  salarii medii pe economie – sau o perioadă de aproximativ 9,8 ani – pentru achiziționarea unui apartament nou cu două camere în București, în creștere ușoară față de 114 salarii medii la începutul anului anterior, dar mai puțin comparativ cu 119 salarii medii la începutul anului 2016 și de peste trei ori mai puțin comparativ cu vârful pieței din 2008, când erau necesare 395 de salarii medii sau o perioadă de aproximativ 33 de ani”, se arată în studiu.

„În ultimii trei ani, au crescut semnificativ numărul de proiecte middle market din București, destinate persoanelor cu venituri medii și peste medii și caracterizate printr-un amplasament mai bun, semicentral sau în apropierea marilor centre de birouri, suprafețe mai mari comparativ cu ale locuințelor vechi similare și finisaje de o calitate mai ridicată”, au subliniat reprezentanții Coldwell Banker.

Dacă, în 2015, aproximativ 17% din proiectele rezidențiale dezvoltate în București și împrejurimi ținteau segmentul middle market, aproximativ 37% din oferta nouă dezvoltată în 2017 se adresa aceluiași segment, potrivit datelor Coldwell Banker România. Dintre cele peste 12.000 de locuințe noi aflate în construcție, dintre cele peste 14.000 care sunt în dezvoltare, în București și împrejurimi, 46,3% țintesc segmentul middle market, acesta fiind cel mai ridicat nivel deținut vreodată de segment în totalul locuințelor aflate în dezvoltare.

Aproape 20% dintre românii care locuiesc în orașele mari ale țării intenționează să cumpere o locuință în perioada următoare, în timp ce peste 10% dintre aceștia ar vrea să vândă sau să închirieze, relevă o cercetare de piață făcută publică de imobiliare.ro.

Studiul Coldwell Banker mai arată că numărul persoanelor care intenționează să cumpere cu banii jos se menține la un nivel similar cu cel din 2015, la aproximativ 40% din total.

Prin urmare, majoritatea celor care vor să cumpere au nevoie de un împrumut, mai ales că din ce în ce mai mulți se îndreaptă către locuințe noi, mai scumpe.

Românii au la dispoziție două variante pentru a finanța achiziția locuinței, una dintre ele disponibilă doar celor care nu au mai avut o locuință proprietate personală.

Programul “Prima Casă” continuă, într-o formă uşor modificată care încurajează achiziţionarea de locuinţe noi. Cum, potrivit statisticilor, aproape o treime din români intenţionează să îşi cumpere o locuinţă în următoarea perioadă, interesul pentru creditele acordate în cadrul programului guvernamental va fi, şi de această dată, unul semnificativ.

Într-un top simplu, exclusiv în funcţie de Dobânda Anuală Efectivă (DAE), pe primele locuri s-ar situa bănci de dimensiuni foarte mici care nu vor putea acorda un număr substanţial de credite, având în vedere că alocarea  garanţiilor se face în funcţie de cota de piaţă.

Pe de altă parte, criteriile de selecţie a unui credit prin “Prima Casă” nu trebuie să se oprească la DAE. Există diferenţe uneori semnificative în ceea ce priveşte alte caracteristici. De exemplu, o singură bancă nu percepe un comision anual, în timp ce alte bănci cer între 562 si  612 lei, pe an.

O diferenţă importantă este şi în privinţa garanţiilor acceptate de bănci pentru credit. Toate acceptă depozit colateral şi garanţia venită de la stat, prin Fondul de Garantare a Creditelor pentru IMM (FNGCIMM), însă exista si o exceptie,unde clientul poate veni şi cu maximum trei codebitori.

NICIUN COMENTARIU

LĂSAȚI UN MESAJ