Lucrătorii din construcţii sunt cei mai avantajaţi angajaţi din România

0
213

Conform unei analize făcută de compania de training şi consultanţă Business Insights, cei mai avantajaţi angajaţi de regimul fiscal din România nu sunt IT-iştii, deşi aceştia beneficiază de scutire de impozit.

Angajaţii din construcţii sunt cei mai avantajaţi angajaţi, în prezent, arată analiza.

*situaţia generală în România: salariu brut de 6.000 lei => salariu net de 3.510 lei, taxare 41,5%

*programator: salariu brut de 6.000 lei => salariu net de 3.900 lei, taxare 35% (nu plăteşte impozit pe venit de 6,5% din brut)

*angajat construcţii: salariu brut de 6.000 lei => salariu net de 4.725 lei, taxare doar 21,25% (nu plăteşte impozit pe venit, nu plăteşte Contribuţie Asigurări Sociale Sănătate, iar cota CAS pensii este de 21,25% faţă de nivelul standard de 25%).

Facilităţile pentru IT-işti au fost introduse acum 19 ani, iar ele au intrat recent în atenţia publicului după ce liderul PNL Ludovic Orban a afirmat că nu i se pare normal ca IT-iştii să fie scutiţi de plata impozitului pe venit. Este important de precizat că nu toţi IT-iştii sunt scutiţi de impozit, deoarece există o serie de condiţii cumulative care trebuie îndeplinite, atât de către angajat, cât şi de către angajator.

În acelaşi fel, şi în construcţii trebuie îndeplinite o serie de condiţii simultan, astfel încât angajaţii să beneficieze de o serie de scutiri de taxe. Facilităţile pentru sectorul construcţiilor au fost introduse în acest an, prin Ordonanţa 114.

De asemenea, analiza arată şi cât de „scump” este pentru un angajator un angajat standard, plătit cu 5.000 lei „în mână”, faţă de un programator sau un angajat din construcţii. Mai precis, pentru a da un salariu net de 5.000 lei unui angajat care nu beneficiază de niciun fel de scutiri fiscale, costul total al unui angajator se ridică la 8.739 lei.

Spre comparaţie, pentru ca un programator să primească „în mână” 5.000 lei, angajatorul scoate din buzunar 7.865 lei. În schimb, pentru un angajat din construcţii plătit cu 5.000 lei net, angajatorul plăteşte în total numai 6.370 lei. Diferenţele între banii „în mână” şi costul total al angajatorului le reprezintă taxele către stat.

NICIUN COMENTARIU

LĂSAȚI UN MESAJ