Conform datelor publicate de Institutul Naţional de Statistică (INS) câştigul salarial mediu nominal net a fost de 2.342 lei în luna martie a acestui an, în creştere faţă de luna precedentă cu 106 lei (+4,7%)

0
804
La Ministerul Muncii au început discuţiile pentru legea salarizării unitare cu sindicaliştii din Educaţie

Câştigul salarial mediu nominal brut a fost de 3.256 lei, cu 4,8% mai mare decât în luna februarie 2017.

Valorile cele mai mari ale câştigului salarial mediu nominal net s-au înregistrat în activităţi de servicii în tehnologia informaţiei, inclusiv activităţi de servicii informatice (5.880 lei), iar cele mai mici în hoteluri şi restaurante (1.369 lei).

În luna martie 2017, în toate activităţile din sectorul economic, nivelul câştigului salarial mediu net a fost mai mare decât în luna precedentă ca urmare a acordării primelor ocazionale (inclusiv prime trimestriale, anuale, al 13-lea salariu, pentru performanţe deosebite ori pentru sărbătorile de Paşte), drepturilor în natură şi ajutoarelor băneşti, plăţii sumelor din profitul net şi din alte fonduri (inclusiv tichete de masă şi tichete cadou). De asemenea, câştigurile salariale medii nete din luna martie au fost mai mari comparativ cu luna precedentă ca urmare a realizărilor de producţii ori încasărilor mai mari (funcţie de contracte/proiecte).

Cele mai semnificative creşteri ale câştigului salarial mediu net s-au înregistrat în extracţia petrolului brut şi a gazelor naturale – 40,9% , respectiv în fabricarea produselor de cocserie şi a produselor obţinute din prelucrarea ţiţeiului – cu 24,8%.

În sectorul bugetar s-au înregistrat creşteri ale câştigului salarial mediu net faţă de luna precedentă în învăţământ (+4,9%) ca urmare a acordării sumelor reprezentând plata cu ora a cadrelor didactice, respectiv în sănătate şi asistenţă socială (+1,1%) şi în administraţia publică (+0,2%).

Comparativ cu luna martie a anului precedent, câştigul salarial mediu nominal net a crescut cu 14,2%. Indicele câştigului salarial real faţă de aceeaşi perioadă a anului precedent a fost de 114%.

Indicele câştigului salarial real a fost de 104,6% pentru luna martie 2017 faţă de luna precedentă. Faţă de luna octombrie 1990, indicele câştigului salarial real a fost de 177,9%, cu 7,9 puncte procentuale mai mare faţă de cel înregistrat în luna februarie 2017.

 

NICIUN COMENTARIU

LĂSAȚI UN MESAJ