Ca urmare a majorărilor salariale ne putem aștepta la o încetinire a economiei, la o depreciere a leului și la o inflație ridicată

0
191

Nicolae Chidesciuc, economist al J.P. Morgan, crede ca în ultima perioadă s-a mers prea departe cu majorările salariale, acestea având cel mai mare ritm de creștere din UE

”​Vedem riscuri economice în creștere în România. Taxăm cât putem și tăiem de la investiții cât putem- asta a fost rețeta politicii fiscale din ultimii 2 ani. Dar acum de la investiții s-a tăiat destul de mult și nu prea mai e loc de tăiat. Nici nu prea mai ai de unde să taxezi fără consecințe nefaste mai târziu. De asemenea, nu prea mai ai nici cum să iei bani prin măsuri one-off. Poate o sursă care a mai rămas este Pilonul II de pensii”, a adăugat Chidesciuc, în cadrul galei CFA Dinner.

”​Trebuie să ne așteptăm la o încetinire a creșterii economice în acest an. Economia a crescut foarte mult în ultimii ani, a crescut mult mai repede decât alte țări din Europa Centrală și de Est, pe baza unor politici economice care au fost la început sănătoase, dar care nu au mai fost ok atunci când s-a marșat foarte mult pe creșteri salariale în detrimentul investițiilor”, a declarat Chidesciuc.

Chidesciuc, care a fost mult timp economistul șef al ING România, coordonează acum de la Londra economiştii băncii americane JP Morgan pentru pieţele emergente. El a admis că România se află într-un moment de cumpănă, chiar dacă această cumpănă nu e la fel de mare cum era înainte de criza financiară.

Economistul român vede câteva dezechilibre în economia românească, printre ele fiind deficitele gemene.

”România a avut o politică fiscală prociclică care a dus la un deficit bugetar printre cele mai mari din UE. Iar dintre țările din jurul României este clar cel mai mare. Ceea ce e mai grav e că deficitul bugetar structural a fost anul trecut de peste 3% iar în acest an va fi undeva pe la 4 %”, a mai spus Chidesciuc. Mai avem și problema deficitului de cont curent care se tot lărgește și care e printre cele mai mari din UE, spune economistul JP Morgan.

În opinia lui, România are cea mai mare anvelopă salarială ca pondere în veniturile fiscale din UE, iar în 2018 vom depăși și nivelul de dinaintea crizei. Există clar niște semne de întrebare. Nu știu unde se va duce economia dar e foarte probabil că ne putem aștepta la o încetinire a economiei, la o depreciere a monedei naționale- nu știu până la ce nivel al cursului- și la o inflație ridicată care pe termen mediu va rămâne înafara țintei BNR.

”Salariul minim din România a avut cea mai mare rată de creștere din UE. De ce s-a întâmplat acest lucru? Pentru că a fost nevoie de venituri la buget și s-a forțat creșterea veniturilor prin creșterea salariilor. O bună perioadă a acestor majorări nu a fost însoțită de inflație, semn că salariul minim fusese prea mic. Dar în ultima perioadă este evident că s-a mers prea departe cu aceste majorări. Dacă ne uităm la raportul salariului mediu din sectorul public și cel privat suntem la nivelul anilor 2007-2008. Nu cred că mai e mult spațiu de creștere a salariului minim în România în perioada următoare!”, atrage atenția Chidesciuc.

Întrebat pe ce măsuri trebui să se concentreze decidenții de politici economice din România, economistul JP Morgan a spus: ” Pe atragerea de investiții- fie ale românilor fie investiții străine- care să ducă la creșterea producției, a productivității și care să permită apoi creșteri salariale. Nu cred că modalitatea potrivită de a obține acele majorări salariale este prin intermediul unor legi.”

Chidesciuc mai crede că România ar putea întâmpina probleme în viitor cu plata pensiilor. ”Ritmul de îmbătrânire din România e foarte ridicat, emigrația e foarte ridicată. Nu cred că aceste majorări salariale vor stopa migrația externă, în condițiile în care instituțile Statului nu sunt foarte puternice și poți oricând obține un standard de viață mai bun în străinătate. Cred că vor rămân în țară doar cei care sunt fericiți cu cea ce fac ei în România. Presiunea pe generațiile viitoare va crește și va fi foarte dificil să plătești pensiile câtă vreme vei avea tot mai puțini salariați care să achite pensii unui număr tot mai mare de pensionari. Trendul nu e deloc favorabil dar acest lucru nu cred că e un secret, spune economistul român.

Întrebat care ar fi cel mai important lucru pe care trebuie pus accentul în viitor, Chidesciuc a spus că educația și o cât mai redusă implicare a Statului în economie.

”Taxăm cât putem și tăiem de la investiții cât putem! Asta a fost rețeta politicii fiscale din ultimii 2 ani. Dar acum de la investiții s-a tăiat destul de mult și nu prea mai e loc de tăiat. Nici nu prea mai ai de unde să taxezi fără consecințe nefaste mai târziu. De asemenea, nu prea mai ai nici cum să iei bani prin măsuri one-off. Poate o sursă care a mai rămas este Pilonul II de pensii. A fost atins oarecum, dar continuă să se afle sub un risc semnificativ”, a mai spus Nicolae Chidesciuc, precizând că nu crede că toate discuțiile din jurul Pilonului II vor duce la scăderea ratingului de țară.

Toate detaliile pe:

https://economie.hotnews.ro/stiri-finante_banci-22999354-nicolae-chidesciuc-morgan-mers-prea-departe-majorarile-salariale-putem-astepta-incetinire-economiei-depreciere-leului-inflatie-ridicata.htm

 

NICIUN COMENTARIU

LĂSAȚI UN MESAJ