Peste 7,2 milioane de locuințe, reprezentând mai mult de 80% din fondul locativ al României, sunt neasigurate

0
237
Anul acesta se estimează o creştere cu 5-7% a preţurilor locuinţelor din România

ASF și PAID lansează o campanie prin care încearcă să convingă populația de binefacerile polițelor de asigurare

Autoritatea de Supraveghere Financiară (ASF) şi Pool-ul de Asigurare Împotriva Dezastrelor Naturale S.A. (PAID) organizează, în perioada 9 – 13 octombrie 2017, la nivel naţional, o campanie de conştientizare a populaţiei cu privire la importanţa asigurării obligatorii a locuinţelor.

Campania, care se derulează sub sloganul “Anul acesta îmi protejez casa!”, va avea loc în aproape 20 de primării din ţară, principalele oraşe vizate fiind Focşani, Bacău, Alba Iulia, Cluj Napoca şi Sibiu

„Unul dintre obiectivele strategice ale Autorităţii de Supraveghere Financiară se referă la implementarea şi la dezvoltarea programelor de educaţie financiară. Este fundamental ca publicul să cunoască şi să înţeleagă în mod real produsele şi serviciile de pe piaţa financiară non-bancară şi să fie conştienţi de importanţa acestora. Suntem preocupaţi de creşterea gradului de cuprindere a asigurărilor obligatorii de locuinţe şi cred că parteneriatul cu PAID are un rol important în atingerea acestui deziderat”, a declarat preşedintele ASF, Leonardo Badea.

Reprezentanţii celor două instituţii vor participa la întâlniri cu autorităţile locale, cu proprietari de locuinţe şi cu jurnalişti din presa locală, în cadrul cărora vor prezenta informaţii referitoare la importanţa protecţiei locuinţelor prin PAD – Poliţa de Asigurare Împotriva Dezastrelor Naturale – şi vor distribui materiale informative.

”Peste 80% din locuinţele din România sunt în acest moment neasigurate, în contextul în care este un lucru cunoscut că ţara noastră are o largă expunere la riscuri precum cele acoperite prin PAD – cutremur, inundaţii şi alunecări de teren. Din cei peste 7 ani de funcţionare a PAID am învăţat că nu caracterul obligatoriu este cel care îi convinge pe români să se asigure, ci înţelegerea necesităţii acestui produs. Acesta este, de altfel, rolul caravanei pe care o derulăm împreună cu ASF: vom fi timp de o săptămână în ţară oferind informaţiile de care primăriile şi proprietarii de locuinţe au nevoie pentru a înţelege cum îi poate ajuta o asigurare obligatorie de locuinţă, la nevoie”, declară Nicoleta Radu, director general PAID.

Cu peste 7,2 milioane de locuinţe neasigurate, în România există o nevoie acută de informare cu privire la responsabilităţile care îi revin, din acest punct de vedere, fiecărui proprietar.

În condiţiile în care, legal, statul nu are nicio obligaţie de a oferi ajutor celor ale căror locuinţe au fost avariate şi nu aveau asigurare obligatorie de locuinţă valabilă, nevoia ca fiecare român să fie responsabil pentru proprietatea sa este evidentă.

Mai mult decât atât, în cazul unui dezastru natural, fondurile publice vor fi folosite, în principal, pentru obiectivele critice: infrastructură, şcoli, spitale etc., refacerea locuinţelor rămânând în grija fiecărui proprietar.

 

NICIUN COMENTARIU

LĂSAȚI UN MESAJ