Numărul locuinţelor finalizate în România, în 2017, s-a majorat cu 1.095 de unităţi ,comparativ cu anul anterior

0
339

Datele Institutul Naţional de Statistică (INS), arată că numărul locuinţelor finalizate a ajuns la 53.301 de unităţi, creştereafiind de 2%.

Pe de altă parte, la nivelul trimestrului IV din anul anterior, au fost date în folosinţă 13.929 locuinţe, în scădere cu 1.320 locuinţe, faţă de aceeaşi perioadă din anul anterior.

Potrivit sursei citate, în cursul anului trecut, din totalul de 53.301 de spaţii locative finalizate, pe medii de rezidenţă, cea mai mare pondere a locuinţelor s-a aflat în mediul urban (54,9%).

Repartiţia pe fonduri de finanţare a locuinţelor terminate relevă faptul că, faţă de anul 2016, în 2017 a crescut atât numărul locuinţelor realizate din fonduri private (cu 554 locuinţe), cât şi numărul locuinţelor realizate din fonduri publice (cu 541 de locuinţe).

Distribuţia în profil regional pune în evidenţă o creştere a numărului locuinţelor terminate, în următoarele regiuni de dezvoltare: Centru (+1.107 locuinţe), Nord – Vest (+824), Vest (+347), Sud – Est (+168) şi Sud – Muntenia (+9). Pe de altă parte, scăderi s-au înregistrat în regiunile de dezvoltare: Nord – Est (-844 locuinţe), Bucureşti – Ilfov (-489) şi Sud – Vest Oltenia (-27).

Datele INS relevă, totodată, că, în ultimul trimestru din anul anterior, faţă de intervalul similar din 2016, pe medii de rezidenţă, numărul locuinţelor construite a scăzut atât în mediul urban, cât şi în cel rural cu 13,4%, respectiv cu 4%.

Repartiţia pe fonduri de finanţare a locuinţelor terminate relevă faptul că, faţă de trimestrul IV 2016, în trimestrul IV 2017, a scăzut numărul locuinţelor realizate din fondurile private cu 1.129 locuinţe, iar din fondurile publice a scăzut cu 191 locuinţe.

În ceea ce priveşte distribuţia în profil regional, statistica oficială arată o scădere a numărului locuinţelor terminate pe total, cu 1.320 locuinţe, tendinţă reflectată în următoarele regiuni de dezvoltare: Sud – Est (-494 locuinţe), Bucureşti – Ilfov (-418), Nord – Est (-292), Sud – Vest Oltenia (-114), Centru (-88) şi Nord – Vest (-31).

De asemenea, creşteri s-au înregistrat în regiunile de dezvoltare Sud – Muntenia (+71 locuinţe) şi Vest (+46).

NICIUN COMENTARIU

LĂSAȚI UN MESAJ