În primul semestru s-au eliberat peste 20.000 autorizaţii de construire clădiri rezidenţiale, în scădere cu 0,9%

0
726

Datele publicate de Institutul Naţional de Statistică arată că numărul autorizaţiile de construire pentru clădiri rezidenţiale a fost în primul semestru de 20.345, în scădere cu 0,9% comparativ cu perioada similară din 2018.

Scăderi s-au înregistrat în regiunile de dezvoltare Vest (-375 autorizaţii), Nord-Est (-158), Nord-Vest şi Bucureşti-Ilfov (-20 fiecare). Creşteri au fost în regiunile de dezvoltare Sud-Est (+248 autorizaţii), Centru (+65), Sud-Muntenia (+49) şi Sud-Vest Oltenia (+36).

În iunie 2019 au fost eliberate 3.874 autorizaţii pentru construirea de clădiri rezidenţiale, din care 65,5% pentru zona rurală.

„Distribuţia în profil regional în luna iunie 2019 evidenţiază o scădere a numărului de autorizaţii de construire eliberate pentru clădiri rezidenţiale (-259 autorizaţii), comparativ cu luna precedentă”, se menţionează într-un comunicat al INS.

Această scădere este reflectată regiunile de dezvoltare Nord-Vest (-88 autorizaţii), Sud-Vest Oltenia (-80), Nord-Est (-65), Sud-Est (-45), Sud-Muntenia (-41) şi Centru (-32). Creşteri au fost în regiunile de dezvoltare Bucureşti-Ilfov (+54 autorizaţii) şi Vest (+38).

Faţă de aceeaşi lună din 2018, în iunie 2019 s-a remarcat o scădere a numărului de autorizaţii de construire eliberate pentru clădiri rezidenţiale (-359 autorizaţii), reflectată în regiunile de dezvoltare Nord-Vest (-82 autorizaţii), Sud-Est (-68), Vest (-57), Sud-Muntenia (-56), Sud-Vest Oltenia (-51), Bucureşti-Ilfov (-46) şi Centru (-28). Creştere a fost în regiunea de dezvoltare Nord-Est (+29 autorizaţii).

 

NICIUN COMENTARIU

LĂSAȚI UN MESAJ