În anul 2019 piaţa imobiliară din România ar putea creşte cu 5%

0
343

La a cincea ediţie a SEE Property Forum, Simon Rubinsohn, Chief Economist, RICS, a declarat pentru Agerpres că piaţa imobiliară din România ar putea avea în 2019 o creştere modestă, apropiată de 5%.

„Creşterea va fi relativ modestă. O creştere moderată. Mai degrabă aproape de 5% decât de 10%. Piaţa a avut o dezvoltare bună. Am observat atunci când vorbesc cu investitorii că sunt un pic mai precauţi în prezent despre piaţă. Ei tind să se uite spre alte pieţe mai stabile, dar unde veniturile ar putea fi mai mici. Nu este vorba despre toţi investitorii, dar sunt un pic mai precauţi. În general, dacă ne uităm la investitorii europeni, ei nu vor să fie prea expuşi dacă economica europeană intră în regres”, a spus Simon Rubinsohn, întrebat despre evoluţia pieţei interne.

El susţine că piaţa autohtonă arată „rezonabil de bine”. Pe partea de ocupare, piaţa este solidă, iar dacă aceasta se va menţine fermă, atunci va sprijini investiţiile.

De asemenea, Csanád Csürös, CEO, Property Forum, a spus că la a cincea ediţie a forumului vor fi prezenţi participanţi din 15 ţări, iar scopul este de a oferi o privire de ansamblu asupra pieţei imobiliare europene, dar şi a celei locale.

Csanád Csürös a afirmat că piaţa imobiliară românească a avut o dezvoltare bună în ultimii ani şi că perspectiva este încă pozitivă, deşi există „umbre” în viitor, în mare parte din cauza situaţiei din economia globală şi cea europeană, o schimbare a ciclului economic putând avea impact asupra asupra pieţei locale. El a menţionat că nu se aşteaptă la o scădere a pieţei imobiliare româneşti în acest an, deşi jucătorii din piaţă sunt mai prudenţi decât anul trecut.

NICIUN COMENTARIU

LĂSAȚI UN MESAJ