Dezvoltatorii imobiliari cu afaceri de peste zece milioane de lei, care păcălesc clienţii, pot primi amenzi de la 24.000 la 240.000 lei

0
213

ANPC propune ca dezvoltatorii imobiliari să informeze consumatorii în detaliu cu privire la un imobil pe care urmează să îl vândă, în caz contrar urmând să rişte amenzi de până la 240.000 de lei.

„Dezvoltatorul imobiliar are obligaţia prin ofertare să informeze consumatorul în scris, în mod corect, complet şi precis asupra caracteristicilor imobilului, inclusiv cu privire la detaliile ansamblului imobiliar; informaţiile furnizate se constituie anexă la contract, indiferent de tipul acestuia“, arată proiectul ANPC.

Dezvoltatorii imobiliari care nu respectă această obligaţie vor fi sancţionaţi drastic, în funcţie de cifra de afaceri. Amenzile sunt cuprinse între 1.000 şi 10.000 de lei pentru companiile cu cifra de afaceri sub 500.000 de lei, însă ele urcă la 24.000 – 240.000 lei, pentru dezvoltatorii cu afaceri de peste zece milioane de lei.

„În  vederea  stabilirii  amenzii  contravenţionale,  reprezentantul  legal  al operatorului  economic  va  depune  la  organele  administraţiei  publice  însărcinate  cu protecţia  consumatorilor  o  declaraţie  pe  propria  răspundere  cu  privire  la  cifra  de afaceri, ce se constituie anexa la procesul-verbal de constatare a contravenţiei, dar şi documente doveditoare“, mai propune ANPC.

NICIUN COMENTARIU

LĂSAȚI UN MESAJ