Dezvoltatorii imobiliari cred că locuinţele se mai pot scumpi, deşi experţii susţin că imobilele sunt deja supraevaluate şi s-au înăsprit şi condiţiile pentru a lua un credit

0
157

Cei mai mulţi dezvoltatori imobiliari sunt optimişti şi apreciază că preţurile locuinţelor vor creşte în următorul an, însă condiţiile din piaţă îi contrazic, mai ales în contextul în care lumea se pregăteşte de recesiune.

Un studiu realizat de reprezentanţii expoziţiei de locuinţe Imobiliarium arată că 60% dintre dezvoltatori se aşteaptă la creşteri de până în 10% a preţului pe metru pătrat în următorul an. Pe de altă parte, circa 30% dintre aceştia consideră că preţurile vor stagna în acelaşi interval, iar 10% sunt de părere că vor scădea.

Experţi: Preţurile sunt exagerat de mari

Cele mai multe voci din piaţa imobiliară susţin însă că preţurile sunt deja prea mari şi nu mai este loc de creştere, dimpotrivă, va exista o corecţie în jos. „Preţurile sunt exagerat de mari, foarte multe nejustificate. Dar dacă va veni o nouă recesiune, o corecţie pe piaţă, probabil că produsele de lux vor avea în continuare căutare, pe când celelalte, care sunt cutii de chibrituri, construite peste tot la marginea oraşului, acelea vor avea o cădere ca şi în criza din 2008“, a declarat recent Marius Şcuta, şeful departamentului de birouri la JLL România.

De aceeaşi părere este şi Mihaela Pană, partener al companiei de consultanţă Cushman&Wakefield Echinox. Ea dă exemplul Capitalei, unde până la finalul anului 2020 sunt aşteptate, numai în sectoarele 1 şi 2, aproximativ 4.000 de noi apartamente, în contextul în care de obicei în aceste zone existau livrări anuale de cel mult 1.000 locuinţe. „S-ar putea ajunge la un nou dezechilibru între cererea şi oferta din piaţa rezidenţială, care va culmina cu o corecţie la nivelul preţurilor“, spune Pană, potrivit wall-street.ro. Mai precis, văzând că românii au la dispoziţie o oferă largă, dezvoltatorii ar putea reduce preţurile, pentru a-şi vinde apartamentele.

Analistul financiar Iancu Guda avertiza recent că nu recomandă nimănui să cumpere locuinţe acum, indiferent de forma de finanţare – „Prima Casă“ sau „O familie, o casă“, credit ipotecar sau bani cash – pentru că preţurile locuinţelor sunt supraevaluate.

Ne asteaptă o criză ca cea din 2008?

Ceva va urma, sunt de părere specialiştii, întrebaţi dacă să ne aşteptăm la o prăbuşire a pieţei imobiliare asemănătoare cu cea din 2008. „Toate semnele din exterior şi din interiorul companiei noastre sunt de atenţionare că va urma ceva. Criză, corecţie, ceva va urma. Nu ştim la ce nivel, dar ceva va urma, dar este un ciclu normal. Ca şi efect, nu credem că va fi ca şi cel în 2009“, a mai spus Marius Şcuta.

În schimb, Mihaela Pană a exclus posibilitatea unei crize de amploare în piaţa rezidenţială. Însă deşi „piaţa este extrem de dinamică, trebuie să acceptăm că vor urma dezechilibre la acest număr foarte ridicat de apartamente anunţate, deoarece oferta va fi foarte ridicată, iar clientul nu mai cumpăra din impuls. În aceste condiţii, nu exclud o corecţie la nivelul preţurilor“, a spus ea.

Cumpărătorii întâmpina condiţii din ce în ce mai dure

Anul 2019 a demarat cu o serie de condiţii mai dure pentru cei care doresc să ia un credit pentru locuinţă şi nici viitorul nu se arată foarte luminos. Mai precis, Banca Naţională a României a stabilit că, de la 1 ianuarie 2019, românii se vor putea îndatora cu limită. Aşadar, pentru un român care ia credite în lei, nivelul maxim al gradului de îndatorare este de 40% din venitul net, iar pentru creditele în valută nivelul maxim este de 20%. Gradul total de îndatorare se determină ca pondere a obligaţiilor totale lunare de plată raportate la venitul net lunar.

De exemplu, unei persoane cu un venit net de 3.000 de lei anul trecut îi putea fi acceptat un credit ipotecar cu o rată de cel mult 1.413 lei. În schimb, de la 1 ianuarie, acesteia îi este acceptată o rată de cel mult 1.200 de lei.

Totodată, vor exista condiţii mai dure şi la programul „Prima Casă“, prin care mulţi români şi-au achiziţionat deja o locuinţă. Conform unui proiect depus în Parlament, este posibil să avem în curând noul program „O familie, o casă“. Acesta introduce mai multe condiţii restrictive, precum un venit maxim lunar de persoană de 4.500 de lei, dar şi unul de 7.000 de lei pentru o familie.  Spre comparaţie, în prezent, în cadrul programulului „Prima Casă“ nu este stabilită nicio limită a veniturilor, astfel că şi cei cu salarii mari, care şi-ar permite un credit standard, pot obţine un credit „Prima Casă“. Totodată, beneficiarii vor putea cumpăra o locuinţă care va costa maxim 70.000 de euro.

Deşi experţii prezic ieftiniri, piaţa arată scumpiri

Analistul financiar Iancu Guda spunea recent, pentru „Adevărul“, că preţurile vor continua să scadă cu circa 20%, până la sfârşitul anului viitor, după un declin de 5% de la începutul lui 2019. „Îmi bazez estimarea pe faptul că dezvoltatorii şi constructorii au un grad de îndatorare foarte mare, cu mici excepţii, dar majoritatea au bănci de plătit, au furnizori, salarii, contribuţii sociale. Deci nu pot sta cu locuinţele aşa. Mă aştept ca până anul viitor să vedem o contracţie de 25%, comparativ cu începutul anului ăsta“, ne-a declarat el.

În august, surprinzător, preţurile locuinţelor au continuat să crească, deşi în lunile anterioare s-a consemnat o domolire a scumpirilor. Valoarea medie pentru un apartament, fie el nou, fie vechi, a crescut de la 1.249 de euro pe metru pătrat util, la finele lunii iulie, la 1.264 de euro pe metru pătrat, la finele lui august, potrivit indicelui Imobiliare.ro.

Toate detaliile pe:

https://adevarul.ro/economie/imobiliare/mai-e-loc-scumpiri-piata-imobiliara-1_5d94d69a892c0bb0c6312cac/index.html

NICIUN COMENTARIU

LĂSAȚI UN MESAJ