Deşi au fost declarate chiar şi chirii de un leu, Fiscul a colectat 80 de milioane de euro din impozitele pe chiriile declarate în 2017

0
557

ANAF a colectat aproape 80 de milioane de euro din taxele şi impozitele aferente contractelor de închiriere declarate în 2017, arată datele Agenţiei . Cele mai mici chirii declarate, de 1 leu, se regăsesc în judeţele Arad, Iaşi, Suceava, Argeş, Prahova, Ialomiţa şi sectorul 4 al Capitalei.

Peste 365 de milioane de lei (circa 80 de milioane de euro) a colectat ANAF anul trecut din taxele şi impozite aferente contractelor de închiriere, arată datele Agenţiei. Numărul total de contracte de închiriere declarate la Fisc a fost anul trecut de aproape 373.000, cu 30.000 de contracte mai multe decât în 2016.

Cei mai mulţi bani colectaţi sunt din Bucureşti şi Ilfov, acolo unde sunt declarate peste 108.000 de contracte. În total, proprietarii au plătit taxe de 157,2 milioane de lei (34,4 milioane de euro).

Sunt proprietari care declară chirii la valori simbolice, de un leu, doi, trei, patru sau cinci lei. Astfel, cele mai mici chirii declarate, de 1 leu, se regăsesc în judeţele Arad, Iaşi, Suceava, Argeş, Prahova, Ialomiţa şi sectorul 4 al Capitalei. În alte judeţe, proprietarii au declarat chirii de 2 până la 10 lei.

La polul opus, cele mai mari chirii declarate la Fisc sunt cele din sectorul 1, cu 3,96 milioane de lei, judeţul Cluj, cu 3,25 milioane de lei, Iaşi, cu 2,9 milioane de lei, Mehedinţi, cu 2,8 milioane de lei, sectorul 2, cu 2,7 milioane de lei şi sectorul 6, cu 2,6 milione de lei.

La Direcţia Generală Regională a Finanţelor Publice Braşov, care cuprinde judeţele Alba, Braşov, Covasna, Harghita, Mureş şi Sibiu, au fost declarate aproape 50.000 de contracte, cu circa 5.000 mai multe decât în 2016. Cu toate că au fost mai multe contracte, Fiscul a încasat mai puţini bani decât în anul precedent: 35,2 milioane de lei, faţă de 35,9 milioane de lei.

La Direcţia Regională  Craiova (care cuprinde judeţele Dolj, Gorj, Mehedinţi, Olt şi Vâlcea) au fost declarate anul trecut peste 28.400 de contracte de închiriere, cu 2.700 mai multe decât în 2016. Şi aici, valoarea încasărilor a scăzut comparativ cu anul precedent. Fiscul a încasat taxe şi impozite de 17,2 milioane de lei, comparativ cu 17,8 milioane de lei în 2016.

Un plus de 2.400 de contracte de închiriere au fost declarate la Direcţia Regională Cluj anul trecut, faţă de 2016. Şi valoarea totală colectată este mai mare: 38,5 milioane de lei în 2017, faţă de 35,7 milioane de lei în 2016. Aici sunt incluse taxele plătite de proprietarii din judeţele Cluj, Maramureş, Bihor, Bistriţa, Sălaj şi Satu Mare.

Şi la Direcţia Regională Timişoara (Timiş, Hunedoara, Arad, Caraş-Serverin) numărul contractelor declarate a crescut anul trecut. Astfel, cu un plus de peste 3.400 de contracte declarate, şi încasările au crescut de la 32,8 milionae de lei în 2016, la 36,7 milioane de lei anul trecut.

Numărul contractelor de închiere declarate anul trecut la Direcţia Regională Galaţi (Brăila, Buzău, Constanţa, Galaţi, Tulcea, Vrancea) a crescut cu peste 2.500, la peste 40.100. Valoarea colectată a scăzut însă de la 31,3 milioane de lei, la 28,6 milioane de lei.

Direcţia Regională Iaşi (Bacău, Botoşani, Iaşi, Neamţ, Suceava, Vaslui) a colectat anul trecut 19,6 milioane de lei din taxele aferente a 35.511 de contacte. În 2016 au fost declarate 30.830 de contracte, iar Fiscul a colectat 18,1 milioane de lei.

Peste 27.300 de contracte au fost declarate la Direcţia Regională Ploieşti în 2017, cu 2.000 mai multe decât anul precedent. Şi suma colectată a fost mai mare: de la 31 milioane de lei în 2016, la 32,2 milioane de lei anul trecut.

La Direcţia Regională Bucureşti (cuprinde cele şase sectoare şi judeţul Ilfov), au fost declarate anul trecut 108.414 contracte, cu aproape 8.000 mai multe. Valoarea colectată a fost şi ea mai mare: 157,2 milioane de lei, faţă de 151,3 milioane de lei în 2016.

Potrivit schimărilor fiscale din toamna trecută şi, ulterior, obligaţiei de depunere a declaraţiei 600, persoanele care obţin venituri extra-salariale doar din chirii cu o valoare mai mică de 1.900 de lei pe lună nu trebuie să mai plăteasă pentru aceste venituri contribuţiile sociale aferente. Legislaţia ar putea fi însă schimbată, iar termenul de depunere a declaraţiei a fost extins de la 31 ianuarie la 1 martie.

NICIUN COMENTARIU

LĂSAȚI UN MESAJ