Profilul economic al zilei

0
715
actiuni piete americane

Leul a reacţionat la evenimentele politice de săptămâna trecută şi s-a depreciat spre 4,66 marţi (curs BNR) în condiţiile unor volume tranzacţionate în creştere. Această tendinţă a fost însă de scurtă durată iar leul a câştigat în ziua următoare o parte din terenul pierdut, în ton cu alte monede din regiune. Încrederea schimbătoare a investitorilor străini faţă de regiunea Europei Centrale şi de Est a devenit din nou evidentă vineri când leul a cunoscut un alt episod de depreciere alături de zlotul polonez şi forintul maghiar.

CEO-ul OMV a confirmat într-un interviu că geologia perimetrului de exploatare de adâncime Neptun aflat în Marea Neagră arată foarte promițător și o decizie pozitivă în 2018 referitoare la începerea exploatării comerciale este condiționată atât de mediul fiscal aprobat de autoritățile române, cât și de acordarea unei licențe de export pentru gazul extras. Operatorul perimetrului Neptun este Exxon, iar şeful OMV a declarat că OMV Petrom este gata să urmeze decizia Exxon care analizează în prezent toate variabilele legate de exploatarea acestor descoperiri de gaze. Acționarii Transgaz au aprobat mandatul de asociere al companiei cu firma spaniolă Regasificadora del Noroeste pentru a forma un consorțiu de preluare a unui pachet de acțiuni de 66% din operatorul grec de transport gaz DESFA în cadrul celei de a doua etape a procesului de privatizare organizat de statul grec. Decizia operatorului român de transport și sistem a venit după ce un consorțiu format la mijlocul anului 2017 de Transgaz și GRTgaz din Franța nu a întrunit criteriile pentru a se califica pentru ultima etapa a procesului de privatizare.

NICIUN COMENTARIU

LĂSAȚI UN MESAJ