Profilul economic al zilei

0
465

Rata anuală a inflaţiei a fost de 1,77% în septembrie, peste aşteptările noastre şi ale celorlalţi analişti de 1,6%. Preţurile alimentelor, altele decât cele volatile, au surprins printr-o creştere mai puternică. Preţul combustibililor a avansat cu 2,2% faţă de luna precedentă pe fondul creşterii cotaţiei petrolului Brent şi a introducerii accizei suplimentare în 15 septembrie. Tarifele de telefonie au resimţit efectul deprecierii leului în raport cu euro. Creşterile repetate ale preţului energiei în restul acestui an (+5% la electricitate în octombrie, +6% la gaze naturale în noiembrie), efectele de runda a doua ale scumpirii carburanţilor şi majorarea sezonieră a preţului alimentelor spre finalul anului vor duce inflaţia din decembrie, cel mai probabil, peste prognoza noastră curentă de 2,2%.

Minuta şedinţei de politică monetară a BNR de pe 3 octombrie a arătat că membrii Consiliului de administraţie al BNR au discutat posibilitatea adoptării de către guvern a unor măsuri fiscale corective în contextul prefigurării proiectului de buget pentru 2018. Intrările de fonduri europene pentru investiţii ar putea fi scăzute şi în perioada următoare, în timp ce riscurile inflaţioniste sunt văzute în sus de către BNR.

BNR a injectat ieri în piaţă 4,1 miliarde lei printr-o operaţiune repo la o săptămână la care au participat opt bănci. Totodată, băncile au trebuit să plătească BNR 9,4 miliarde lei la scadenţa operaţiunii repo de acum o săptămână, ceea ce înseamnă o absorbţie netă de lichiditate de 5,2 miliarde de lei din piaţă.

România a redeschis ieri emisiunea de euroobligaţiuni cu scadenţa în aprilie 2027 la mid swap + 128 puncte de bază. Ordinele investitorilor au totalizat 2,7 miliarde euro conform celei mai recente actualizări a datelor. Emisiunea a fost intermediată de Erste Group, Barclays, Citigroup, ING şi Societe Generale. Soldul acestei obligaţiuni în euro înainte de redeschiderea de ieri era de 1 miliard de euro, iar Ministerul de Finanţe avea în pan majorarea sa cu încă 1 miliard de euro. Emisiunea de euroobligaţiuni în euro permite Ministerului de Finanţe să îşi majoreze rezerva de lichiditate în valută care se situa in jurul nivelului de 5 miliarde de euro înaintea tranzacţiei de ieri.

NICIUN COMENTARIU

LĂSAȚI UN MESAJ