Profilul economic al zilei

0
667
actiuni piete americane

Datele publicate ieri de Institutul Național de Statistică arată că cifra de afaceri pentru serviciile de piață prestate în principal întreprinderilor a înregistrat un avans anual modest, de doar 2,8%, în luna martie, de la +5,9% în februarie. Activitatea în sectorul de transporturi și servicii de afaceri pentru companii a fost mai slabă în luna martie, în timp ce serviciile IT&C au accelerat față de luna precedentă. Cererea externă pentru o serie de servicii orientate spre pieţele internaţionale (precum transporturile) a fost mai slabă, în timp ce economia locală a dat şi ea semne de încetinire, afectând cererea pentru servicii destinate mediului de afaceri.

Electrica a raportat un profit net de 59,3 milioane lei în primul trimestru din acest an, față de o pierdere de 51,2 milioane lei aferentă perioadei similare din anul precedent, pierdere indusă de creșterea rapidă a prețului spot concomitent cu dependența mare a Electrica de achizițiile de pe piața spot. Holdingul Electrica a anunțat că EBITDA aferent activității de distribuție a fost de 153,6 milioane lei (față de 101,2 milioane lei în T1 2017), în timp ce EBITDA aferent activității de furnizare a fost de 49,3 milioane lei (față de o cifră negativă, de 50,7 milioane lei în T1 2017).

NICIUN COMENTARIU

LĂSAȚI UN MESAJ