Profilul economic al zilei

0
492

Rata anuală a inflaţiei a crescut la 5,2% în aprilie de la 5% în martie. Estimarea noastră era de 5,3%, în timp ce mediana sondajului Reuters plasa inflaţia la 5,2%. Rata inflaţiei de bază care exclude din indicele total preţurile administrate, volatile, tutunul şi alcoolul a avansat uşor la 3,1% în aprilie de la 3% în martie, dar cu toate acestea nu dă semne de creştere prea rapidă. Cum consumul populaţiei se va tempera în 2018, credem că presiunile la adresa inflaţiei dinspre consum nu vor fi un factor dominant. Credem că luna mai va aduce o scădere uşoară a inflaţiei iar aceasta se va menţine în apropierea nivelului de 5% până în toamnă. Pentru finalul anului vedem o inflaţie de 3,7% după ce octombrie va aduce cel mai probabil o reducere importantă a indicelui anual explicată de un efect statistic (inflaţia lunară a fost foarte ridicată în octombrie anul trecut). Riscurile la adresa scenariului nostru de inflaţie sunt orientate în direcţia unei inflaţii mai mari din cauza tensiunilor din Orientul Mijlociu care pot pune presiune suplimentară pe cotaţia petrolului. Totodată, nu excludem surprize negative din partea producţiei agricole autohtone care rămâne dependentă de starea vremii.

După ce au crescut în fiecare din cele trei luni precedente, lucrările de construcţii au surprins neplăcut în martie când au scăzut cu 11,9% faţă de martie 2017. Lucrările de infrastructură au fost mai mici cu 14,9%, o posibilă explicaţie fiind vremea mai rea din prima lună de primăvară a acestui an în comparaţie cu martie 2017. Construcţiile rezidenţiale au fost din nou slabe (-23,9%). Datele de astăzi confirmă ipoteza noastră referitoare la o încetinire a creşterii economice în primul trimestru al acestui an.

Leul a rămas pe o tendință de apreciere, câștigând teren în fața euro la fiecare dintre ședințele de tranzacționare de săptămâna trecută, făcând în cea mai mare parte nota discordată cu monedele regionale de comparație. Continuarea operațiunii de sterilizare de către banca centrală (deși mai redusă ca dimensiune față de precedentele), majorarea dobânzii de politică monetară cu 25 puncte bază și vânt mai favorabil de pe piețele externe spre sfârșitul săptămânii au principalii factori care au determinat performanța bună a leului. Moneda națională s-a întărit până la maximul ultimilor trei luni vinerea trecută, când cotația oficială a leului stabilită de BNR a fost 4,6348 față de euro.

BNR va decide astăzi dacă va prelungi depozitele atrase lunea trecută de la băncile comerciale în valoare de 3 miliarde de lei. Lichiditatea din pieţe a scăzut în ultimele săptămâni.

Ministerul Finanţelor Publice va organiza astăzi o licitaţie pentru obligaţiuni cu scadenţa în octombrie 2021 (RO1821DBN052) în valoare de 500 milioane lei.    

NICIUN COMENTARIU

LĂSAȚI UN MESAJ