Profilul economic al zilei

0
487
actiuni piete americane

Credem că BNR va menţine astăzi dobânda de politică monetară la 2,25% şi va alege în schimb o majorare la următoarea şedinţă a Consiliului de administraţie, din luna mai, când noul Raport asupra inflaţiei va da posibilitatea transmiterii unui mesaj mai bine conturat publicului. Credem că o majorare a dobânzii chiar astăzi ar genera o tendinţă de apreciere uşoară a leului care nu este de dorit din perspectiva deficitului de cont curent. Mai mult, trei majorări consecutive ale dobânzii în acest an ar semnala investitorilor un ciclu puternic de întărire a politicii monetare, care ar putea include şi un nivel de peste 3% al dobânzii la finalul său, tocmai atunci când economia dă unele semne de încetinire. Al treilea argument în favoarea unei dobânzi neschimbate astăzi este acela că factorii care au stat la baza creşterii inflaţiei au fost în mare parte temporari – preţuri administrate, accize, cotaţia petrolului şi preţurile alimentelor.

În fine, al patrulea argument identificat de noi este acela că excesul semnificativ de lichiditate din sistemul bancar, dar şi întârzierea cu care se ajustează dobânzile bancare la depozite la modificările dobânzii de politică monetară a BNR, diluează efectul unei majorări a dobânzii de politică monetară în economia reală. Din această perspectivă, operaţiunile de absorbţie a lichidităţii ar fi mult mai eficiente. Rata şomajului (metodologie Eurostat) a fost neschimbată în februarie faţă de luna precedentă la 4,6%. În urmă cu un an, rata şomajului era 5,3% în februarie iar piaţa muncii a cunoscut îmbunătăţiri suplimentare din acel moment.

Primul ministru a spus că în prezent guvernul lucrează la schimbarea pilonului II al sistemului de pensii. Guvernul social-democrat îşi exprimase anterior intenţia de a face opţionale contribuţiile la pilonul II de pensii. Conform acestei iniţiative, 7 milioane de participanţi vor avea posibilitatea de a opta pentru menţinerea contribuţiei la pilonul II sau transferul contribuţiilor către sistemul de pensii de stat. Materializarea intenţiei de reformă a sistemului de pensii private obligatorii va afecta sever piaţa locală de acţiuni deoarece fondurile de pensii sunt principalul investitor local, cu o pondere de 15- 20% în capitalizarea free-float-ului BVB.

NICIUN COMENTARIU

LĂSAȚI UN MESAJ