Profilul economic al zilei

0
689

Structura creşterii economice din 2017 publicată de Institutul Naţional de Statistică în această dimineaţă (7% în tot anul, cifre neschimbate faţă de primele estimări de acum trei săptămâni) arată că principalii vectori de creştere au fost producţia industrială  (contribuţie de 1,9pp) şi comerţul cu ridicata şi cu amănuntul (1,6pp). Agricultura a adus 0,7pp la PIB-ul real de anul trecut, la fel ca serviciile profesionale, ştiinţifice şi tehnice, în timp ce serviciile IT&C au avut o contribuţie de 0,6pp.

Restul creşterii a fost adusă de administraţie publică şi apărare, învăţământ, sănătate (0,3pp), tranzacţii imobiliare (0,3pp), activităţi culturale şi recreative (0,2pp) precum şi de impozitele nete pe produs (0,7pp). O privire asupra structurii PIB-ului pe elemente de cheltuieli arată o performanţă bună a formării brute de capital fix în T4 2017 (creştere reală de 12,6% faţă de T4 2016, contribuţie de 2,8pp la PIB-ul real din T4 2017). Acesta a fost al doilea trimestru consecutiv cu rate de creştere pozitivă a formării brute de capital fix, ceea ce oferă semnale pozitive pentru evoluţia investiţiilor din 2018 în contextul optimismului de pe segmentul rezidenţial şi de birouri, intrărilor ceva mai mari de fonduri europene şi a planurilor ambiţioase privind investiţiile publice.

Estimăm o creştere economică de 4,7% în acest an, cu o rotaţie a motoarelor creşterii dinspre consum spre investiţii. Un sprijin mai redus al politicii fiscale dar şi al agriculturii pentru evoluţia PIB-ului susţine scenariul nostru de normalizare a creşterii economice din 2018.    

Chiar şi în condiţiile unei politici de bugetare conservatoare, profitul net bugetat de Transgaz pentru 2018 și nivelurile estimate pentru 2019 și 2020 sunt sub așteptările pieței. De la un profit net de 500-600 milioane lei înregistrat în anii anteriori, profitabilitatea companiei ar fi de așteptat să se normalizeze spre 350-400 milioane lei începând cu 2018. Adunarea Generală a Acționarilor Transgaz a aprobat ieri bugetul pe anul 2018, cu un profit net de 213 milioane lei față de cifra preliminară de 602,2 milioane lei raportată anul trecut. Compania estimează pentru anii 2019 și 2020 un profit net de 258 milioane lei și respectiv 201 milioane lei, mult sub nivelurile raportate în anii precedenți.

NICIUN COMENTARIU

LĂSAȚI UN MESAJ