Profilul economic al zilei

0
649

Excedentul de lichiditate din sectorul bancar măsurat prin depozitele medii plasate de băncile comerciale la BNR cu scadenţa de o zi (facilitatea de depozit) a fost de 15,1 miliarde lei în ianuarie (1,7% din PIB). Acesta a fost cel mai mare excedent de lichiditate din ultimii doi ani şi a fost determinat de plăţile semnificative făcute în economie de Ministerul de Finanţe la finalul lunii decembrie 2017, când s-a înregistrat un deficit bugetar de 14,1 miliarde lei într-o singură lună. Credem că BNR nu va anunţa miercuri un început ferm al operaţiunilor de piaţă de absorbţie de lichiditate, ceea ce înseamnă că excedentul de lichiditate se va diminua foarte încet în lunile următoare.

Leul a început săptămâna în forţă şi a câştigat 0,4% în raport cu euro într-o singură zi conform cursului BNR. Evoluţia sa a fost similară cu cea a zlotului polonez în regiune. Vânzările de euro au fost efectuate atât de jucători rezidenţi cât şi nerezidenţi iar volumul tranzacţiilor de pe piaţa valutară a depăşit media unei zile obişnuite din ultima perioadă.

Ministerul de Finanţe a emis din nou obligaţiuni în lei sub planul iniţial pe fondul creşterii randamentelor şi a unui interes destul de scăzut din partea investitorilor. Randamentul mediu al obligaţiunilor cu scadenţa în decembrie 2022 emise ieri a fost de 4,11% iar volumul atras din piaţă s-a situat la 306,6 milioane lei, sub cel planificat de 400 milioane lei. Suma licitată de investitori a fost de 423,6 milioane lei. Ministerul de Finanţe a actualizat calendarul de emisiuni de titluri de stat pentru luna februarie şi a inclus o obligaţiune denominată în euro care va fi emisă pe piaţa locală pe 14 februarie. Aceasta este o redeschidere a obligaţiunii scadente în februarie 2021 care are un sold de 1,11 miliarde euro în prezent. Ministerul de Finanţe a emis joia trecută euroobligaţiuni în valoare totală de 2 miliarde euro (cu scadenţele în 2030 şi 2038) care s-au bucurat de un interes ridicat din partea investitorilor.

Obligaţiunile în valută ar putea fi confruntate cu riscuri mai târziu în acest an în condiţiile în care sprijinul oferit pieţelor de obligaţiuni de către BCE se diminuează treptat iar FED va majora de mai multe ori dobânda. Randamentele obligaţiunilor germane şi americane au scăzut ieri după atingerea unor niveluri record la finalul săptămânii precedente în contextul discuţiilor privind accelerarea inflaţiei din SUA după cum au semnalat datele referitoare la dinamica ridicată a salariilor.

NICIUN COMENTARIU

LĂSAȚI UN MESAJ