Fondul Proprietatea vinde acțiuni OMV Petrom

0
2503
fondul-proprietatea
Fondul Proprietatea va demara o vânzare parțială a participației deținute în OMV Petrom, prin intermediul unei oferte publice privind atât acțiuni, cât și Certificate de Depozit Globale (Global Depositary Receip – GDR, n.r.), oferta urmând să fie încheiată în trimestrul 4 al acestui an, se arată într-un anunț publicat pe site-ul Bursei de Valori București.
,,Oferta va fi constituită doar din acțiunile deținute de Fond. Compania nu va face o majorare de capital în legatură cu oferta publică și nu va primi niciun venit din aceasta. Acțiunile și GDR-urile vor fi oferite către investitori persoane fizice și investitori instituționali în Romania prin intermediul unei oferte publice (…) Reducerea parțială a participației Fondului în OMV Petrom S.A. are în vedere creșterea numărului acțiunilor libere la tranzacționare (‘free float’) ale Companiei,,se arată în document.

Fondul deține 19%

 Fondul deține la acest moment aproximativ 19% din capitalul social emis al Societății (reprezentând 22,87% din NAV-ul Fondului la 31 August 2016) și urmărește creșterea lichidității acțiunilor Societății și în același timp să rămână un investitor pe termen lung dedicat dezvoltării cu succes a Societății.

‘Acționarii OMV Petrom S.A. au confirmat printr-o decizie în cadrul Adunării Generale a Acționarilor susținerea acestora pentru admiterea GDR-urilor Societății la listare pe listă oficială a UK Financial Conduct Authority și la tranzacționare pe piața principală a instrumentelor financiare listate la London Stock Exchange, în plus față de listarea existentă a acțiunilor sale ordinare la Bursa de Valori București. Oferta se așteaptă să fie încheiată în trimestrul 4 din 2016, în funcție de condițiile de piață, aprobarea Prospectului de către Autoritatea de Supraveghere Financiară din România și de confirmarea de către UK Listing Authority a eligibilității Societății pentru admiterea pe lista oficială a UK Financial Conduct Authority’, menționează Fondul Proprietatea.

360 zile de interdicție

În privința participației rămase în OMV Petrom S.A., Fondul a fost de acord cu o perioada de interdicție spre vânzare de 360 zile de la data închiderii ofertei, sub rezerva anumitor excepții.

‘În cadrul ofertei, Goldman Sachs International va acționa ca Sole Global Coordinator și ca Joint Bookrunner al tranzacției, iar Banca Comercială Română, Erste Group și WOOD & Company vor acționa ca Joint Bookrunners. Detalii complete cu privire la oferta vor fi incluse în Prospectul ce urmează a fi publicat în perioada următoare’, precizează documentul.

NICIUN COMENTARIU

LĂSAȚI UN MESAJ