Cine este  ţara din UE care se împrumută cel mai scump? Evident, România

0
462

România este ţara din UE care a ajuns să plătească anul trecut cele mai mari dobânzi la împrumuturile pe termen lung, arată o analiză realizată de analistul Iancu Guda. Acestea sunt de patru ori mai mari faţă de media Zonei Euro şi de aproape trei ori şi jumătate nivelul mediu din UE. Bulgaria se finanţează pe termen lung la o dobândă de cinci ori mai mică comparativ cu România.

Dobânda la care s-a împrumutat România pe termen lung anul trecut a fost de 4,69%. Spre comparaţie, datele pentru statele vecine stau în felul următor: *Grecia – 4,19%,

*Polonia -3,2%,

*Ungaria – 3,06%,

*Croaţia – 2,17%,

*Cehia – 1,98%,

*UE – 1,38%,

*Bulgaria – 0,89%.

Preşedintele Asociaţiei Analiştilor Financiari Bancari din România (AAFBR), Iancu Guda, a scris pe Facebook: „Aceasta reflectă încrederea scăzută a investitorilor în ceea ce priveşte perspectivele evoluţiei României pe termen lung.”

Potrivit acestuia, la aceasta au contribuit:

  1. Expandarea continuă a deficitelor externe, sub efectul cererii crescute peste potenţialul oferit de economia naţională;
  2. Nivelul foarte scăzut al investiţiilor (publice şi private) într-un context fiscal impredictibil;
  3. Erodarea percepţiei de ţară pe pieţele de capital, cauzată de →
  4. Lipsa de încredere în perspectivele de stabilitate macroeconomică şi în sustenabilitatea ritmului de creştere ridicat prognozat oficial.

NICIUN COMENTARIU

LĂSAȚI UN MESAJ