Aşteptări mari, în privinţa stocurilor canadiene de canabis

0
601

Înainte de legalizarea producţiei şi consumului de canabis în scop recreativ, investitorii au intrat deja în stocurile canadiene, din acest an. Prețurile au sărit, depășind pe cele ale tutunului însă, cu toate acestea, veniturile obţinute de unele dintre cele mai mari companii rămân scăzute. Afacerea a atras, în cea mai mare parte, doar vânzători mici.

Canada a legalizat consumul de marijuana pentru uz recreațional, eliminând astfel posibilitatea ca milioane de adulți să fumeze crescând veniturile ilegale obţinute de traficanţi. Alte națiuni pot urma, în curând, exemplul canadian. Investiția în producţie nu va fi la fel de simplă ca achiziţionarea stocurilor de cânepă existente, în acest moment.

Cantitatea de canabis aflată pe piaţă a crescut foarte mult. Canopy Growth, cel mai mare stoc din Canada, după valoarea de piață, a escaladat noi înălțimi. Indicele ETF al The Horizons Marijuana Life Sciences, care urmărește stocurile de canabis din America de Nord, este de trei ori mai mare decât minimele înregistrate la mijlocul lunii aprilie.

Problema pentru investitorii care caută să dea lovitura este că cele mai multe societăți de canabis, tranzacționate la nivel public, sunt mici. Unii sunt chiar speculativi. Pivoţii industriei sunt puțin mai atrăgători, având în vedere evaluările privind limpezirea pieţei.

Canopy Growth a ajuns la 75% la începutul lunii aprilie, oferind o valoare de piață de aproape 9 miliarde de dolari canadieni (6,7 miliarde de dolari SUA). Acest lucru s-a întâmplat în ciuda unei pierderi nete de 7,5 milioane de dolari canadieni înregistrată anul trecut la un volum de vânzări de 39,9 milioane de dolari canadieni.

Vânzătorii cu amănuntul au aflat şi ei acest lucru. IHS Markit spune că 2,5 miliarde de dolari aflaţi în stocurile de canabis sunt în scurtcircuit acum, cifra fiind de patru ori mai mare decât acum un an. Big Tobacco poate reprezenta o modalitate mai ieftină și mai sigură pentru cei care nu au probleme cu etică şi acceptă să vândă un puternic psihoactiv.

Nici una dintre marile companii de țigări nu intenționează să vândă canabis. Încă. Este drept, au existat câteva mișcări sugestive. Imperial Brands a numit, anul trecut, pe unul dintre preşedinţii companiei de canabis, în consiliul său de conducere. Marlboro, producătorul Philip Morris Internaţional, a investit în compania Syqe Medical, o firmă israeliană care produce, încă de acum doi ani, un inhalator de canabis.

Pe lângă expertiza în fabricație și marketing, Big Tobacco deține şi o rețea de distribuție uriașă. Companiile au buzunare adânci și ar putea câștiga, cu ușurință, prin achiziții, o poziţie importantă în acest sector..

Nici grupurile producătoare de bere care deţin mărcile Constellation Brewery nu au stat deoparte. Compania din spatele berii Corona, a obținut o „felie” de aproape 10% din Canopy Growth, în luna octombrie a anului trecut.

Stocurile de tutun au înregistrat destul de multe lovituri în ultimii doi ani iar acțiunile Philip Morris Internaţional s-au redus cu aproximativ o treime față de maximele lunii iunie, 2017. Acestea se tranzacţionează la un profit de 15,7, cu scadența la patru ani. O mutare în spațiul canabisului le-ar putea aduce lumina de care au nevoie.

NICIUN COMENTARIU

LĂSAȚI UN MESAJ