În sfârșit ANT se orientează și spre on-line

0
2372
ANT

ANT intenţionează să înfiinţeze, în parteneriat cu Google România, Organizaţii de Management al Destinaţiilor (OMD), pentru fiecare regiune turistică, entităţi care ar trebui să contribuie la creşterea competitivităţii destinaţiilor din punct de vedere turistic.

Preşedintele ANT, Anca Nedea-Pavel, a participat, luni, la Constanţa, la conferinţa „Managementul Destinaţiilor: Offline & Online”, ocazie cu care a prezentat viziunea Autorităţii Naţionale pentru Turism cu privire la înfiinţarea Organizaţiilor de Management al Destinaţiilor, menţionând că acest proiect va putea contribui la dezvoltarea generală a turismului, cu beneficii pentru toţi cei implicaţi.

Managmentul Destinațiilor

„Asociaţiile patronale, Autoritatea Naţională pentru Turism, actorii implicaţi în turism, cred că implementarea conceptului de organizaţii de management integrat al destinaţiei turistice reprezintă proiectul cel mai important pentru turismul românesc de după Revoluţie. România a ajuns, din punct de vedere turistic, la momentul când nu mai poate acţiona fără un dialog comun între toţi factorii implicaţi într-o destinaţie. (…) Nu mai putem dezvolta aceste destinaţii turistice făcând, de exemplu, numai promovare. Am făcut nişte paşi importanţi, avem asociaţii patronale profesionale pe teritoriul României, avem asociaţii de promovare, avem tot felul de clustere pe turism balnear, pe eco- turism, diferite concepte. Avem obişnuinţa de a dialoga într-un parteneriat mediu public cu privat, indiferent dacă vorbim de autorităţi locale sau la centru. Pasul următor îl reprezintă coagularea acestui dialog într-o formă juridică”, a declarat preşedintele ANT, menţionând că acest concept a fost implementat, cu rezultate bune, în ţări precum Franţa, Finlanda, Anglia, Irlanda şi chiar Bulgaria.

Profilul călătorului digital

Nedelea-Pavel spune că nu mai este suficientă promovarea internă a turismului din România, iar aici intervine Google, care va face cunoscute oportunităţile pe care le oferă instrumentele de marketing online şi va contura profilul călătorului digital.

„Nu e suficient să fim frumoşi şi cât de cât cunoscuţi în ţara noastră. Ca să atragem capital, ca să atragem circulaţie turistică şi să trăim toţi bine de pe urma acestor lucruri, trebuie să fim în competiţie cu destinaţiile din lumea largă. Google vine ca partener al Autorităţii Naţionale pentru Turism şi al conceptului de organizaţii de management al destinaţiilor cu instrumente care există deja, sunt puse la dispoziţia celor care fac managementul destinaţiei gratuit, pentru a promova sau a se pune pe harta destinaţiilor turistice din lume”, a mai declarat preşedintele ANT.

Taxe de promovare

Banii pentru dezvoltarea acestui concept ar urma să vină din taxele de promovare, valorificate apoi pentru dezvoltarea şi promovarea destinaţiilor turistice.

„Taxele de promovare trebuie întinse la nivelul ţării. Vrem să reintroducem taxa de turist, plătită de turistul ajuns la destinaţie, dar într-un mod corect. Adică valorificarea ei să se facă prin aceste organizaţii de management al destinaţiei, prin proiecte pertinente de dezvoltare şi promovare. Şi mai sunt multe exemple la care lucrăm. Sunt taxe, cum este taxa de timbru pentru monumentele istorice, care se colectează de foarte mulţi ani pe baza biletului plătit la monumentul respectiv, dar nu se ştie ce se face efectiv cu ea. Există modalităţi de finanţare care ar trebui corectate şi aduse în destinaţie”, a mai declarat Anca Nedea-Pavel.

NICIUN COMENTARIU

LĂSAȚI UN MESAJ