Companiile din domeniul fintech oferă soluții integrate pentru aproape orice problemă de ordin financiar, precum și dezvoltarea companiilor axate pe credite de valori mici și medii acordate populației

0
1693

Acestea au desființat monopolul marilor bănci. Oricine își poate achiziționa un card de debit sau chiar unul de credit de la firme fără legătură cu băncile din România și poate accesa un card de debit care poate fi folosit la nivel internaţional, în condiţii de confidenţialitate, fără legătură cu băncile din România. Mai mult, românii pot accesa chiar şi carduri de credite fără a mai trece prin toate procedurile impuse de bănci.

Industria fintech şi societăţile de credit nişate rup bucăţi din ce în ce mai mari din felia insituţiilor bancare clasice. Și nici nu putea fi altfel deşi companiile nebancare din domeniul financiar reuşesc să ofere soluţii dacă nu mai ieftine cu siguranţă mai simple şi uşor de accesat decât o fac băncile.

Există carduri care se adresează unor nişe relativ restrânse de oameni, de la freelanceri care lucrează pentru firme din afara ţării până la cei care au afaceri în afara ţării, călătoresc des şi au nevoie să facă plăţi în euro.

Cardul Viabuy poate fi comandat online, poate fi încărcat cu euro sau bitcoin prin transfer bancar iar utilizarea lui nu presupune comisioane pentru plăţi. Singura taxă ce trebuie achitată, la început, este în  valoare de 89,7 euro.

„Contul de la Viabuy este excelent pentru cei care au de făcut plăţi şi încasări bancare substanţiale exclusiv în euro. Faptul că banii pot fi încărcaţi de pe un alt card face serviciul extrem de util pentru plăţi către furnizori care nu acceptă plata cu cardul ci exclusiv prin virament bancar“, notează portalul riscograma.ro.

În aceeaşi notă, a produselor de nişă, şi freelanceri sau cei care lucrează pentru un angajator din străinătate pot găsi o soluţie de plată, cum este cardul Payoneer.

El este destinat utilizării profesionale, pentru încasări de la clienţi sau angajatori, respectiv pentru plăţi către colaboratori şi furnizori. Utilizatorului nu îi este permis să-şi trimită singur fonduri. Există însă posibilitatea de încasare a plăţilor cu cardul de la oricine altcineva decât titularul. Cardul Payoneer este un Mastercard emis în SUA, valabil trei ani. Oferă până la patru conturi bancare individuale pentru încasarea de plăţi. Peste 20 de astfel de carduri pot fi comandate de pe internet, în România, după cum explică cei de Riscograma.

Băncile au început, însă să aibă concurenţă şi pe plan local şi inclusiv pe segmentul cardurilor de credit. Una dintre firmele din domeniu, Axi Card, a început deja să fie foarte prezentă. Cardul presupune o limită de credit de până la 6.000 de lei şi, spre deosebire de cardurile de credit de la bănci, are comision zero la retragerea de numerar. Nu există comision nici de emitere şi nici de administrare iar spre deosebire de bănci, produsul poate fi accesat chiar şi de clienţi cu restanţe, care au ajuns în Biroul de Credit.

Creditele mici pe perioade scurte au migrat complet de la bănci.Există deja foarte multe firme care ocupă acest segment, iar băncile au rămas un jucător secundar, fie că au dorit asta, fie că nu. Costurile creditelor mici la bănci sunt cel puţin la fel de mari ca în cazul IFN-urilor, cu diferenţa că cele din urmă oferă împrumuturi în condiţii mult mai puţin dure.

Cine are nevoie rapid de o finanţare de valoare mică pentru care nu vrea să rămână îndatorat perioade îndelungate va avea surpriza unor Dobânzi Anuale Efective care depăşesc şi 200%. În astfel de situaţii, comparaţia dintre bănci şi IFN-urile care dau împrumuturi rapide nu mai este deloc deplasată. În cazul unui credit de 1.000 de lei- valoarea medie împrumutată de instituţiile financiare nebancare- contractat pe o perioadă de şase luni, din opt bănci care au o ofertă, şase impun o Dobândă Anuală Efectivă de peste 100%. Aceasta se întâmplă în ciuda faptului că dobânda creditului nu depăşeşte 8-9%. Vinovate sunt comisionele de acordare fixe care, având în vedere valoarea mică a împrumutului, cântăresc mult ca pondere în total. Aceste comisioane ajung şi la 300-400 de lei. Întinderea scurtă a creditului este, de asemenea, un motiv pentru care Dobânda Anuală Efectivă ajunge la un nivel atât de mare.

Dintre IFN-uri, cele mai cunoscute nume sunt Cetelem, Provident, Icredit, Credius, Credex si Viva Credit. La un loc, ele au peste un milion de clienţi în întreaga ţară. Cetelem se comportă mai degrabă ca o bancă şi nu pare interesată de finanţări pe termene foarte scurte, celelalte însă exact această zonă o ţintesc. Provident şi Icredit sunt singurele două firme din România care se prezintă la uşa clientului atât pentru acordarea împrumutului cât şi pentru colectarea ratei. Procedura de aprobare durează doar câteva zeci de minute, iar actele necesare se opresc la buletin şi o factură de utilităţi. De asemenea, clientul trebuie să demonstreze că are o locuinţă stabilă. Pentru cei 1.000 de lei, la Provident se vor plăti 32 de lei pe săptămână timp de 44 de săptămâni. Valoarea totală ce va fi rambursată ajunge la 1.400 de lei, mai mult decât la orice bancă.

Avantajul îl constituie condiţiile de acordare extrem de laxe şi rapiditatea analizei. Mai mult, împrumutul poate fi rambusat oricând şi clientul beneficiază de o reducere. Relaţia cu Provident poate fi una de lungă durată în condiţiile în care IFN-ul acordă sume din ce în ce mai mari clienţilor care plătesc la timp. Viva Credit acordă aşa numitul împrumut până la salariu. Este un credit pe maximum 30 de zile şi de maximum 1.000 de lei care se acordă pe card şi care este rambursat tot de acolo. Banii intră în cont în doar 24 de ore de la aplicare.

Echivalentul DAE, însă, ajunge şi la 2000%. Credius acordă şi împrumuturi pe perioade mai mari, asemănătoare cu cele ale băncilor. Avantajul este şi de această dată rapiditatea cu care se acordă. Pensionarii pot contracta împrumuturi în condiţii speciale. Clientul poate alege varianta cu adeverinţă de venit sau cea fără adeverinţă. Dobânzii de aproximativ 9% pe an i se adaugă un comision lunar de 0,3%. Echivalentul DAE pentru un împrumut pe şase luni, de 1.000 de lei, ajunge la aproximativ 90%.

 

LEAVE A REPLY

Please enter your comment!
Please enter your name here