Toate firmele, de stat şi private, care au de recuperat mai mult de 10.000 de lei de la un partener contractual şi au trecut 30 de zile de la scadenţă, sunt obligate să întocmească o situaţie a creanţelor nerecuperate

0
751

În plus, datele vor fi trimise Ministerului Economiei, potrivit unui proiect de lege în acest sens. Firmele ar putea intra astfel într-un mecanism de compensare la nivel naţional a datoriilor şi creanţelor.
Proiectul de lege se referă la „modificarea și completarea Ordonanței de urgență a Guvernului nr. 77/1999 privind unele măsuri pentru prevenirea incapacității de plată, cu modificările și completările ulterioare”.
Iată prevederea din proiectul de act normativ relevantă:
„Persoanele juridice cu sediul în România, indiferent de forma de organizare si de tipul de proprietate au obligația de a întocmi situația privind facturile restante mai mari de 10.000 lei individual sau cumulând 10.000 lei pe același creditor/debitor și mai vechi de 30 de zile de la emiterea facturii fiscale sau de la scadență, daca scadența este clar specificata, către orice creditor, respectiv de la orice debitor, persoană juridică, după caz, cu sediul în România, care va cuprinde:

a) elemente de identificare a calității de debitor:
1. denumirea, sediul social și codul fiscal;
2. denumirea, sediul social și codul fiscal ale creditorului;
3. numărul, data emiterii, scadență, dacă este clar specificată, valoarea și soldul facturii ce urmează să fie plătită creditorului;
b) elemente de identificare a calității de creditor:
1. denumirea, sediul social și codul fiscal;
2. denumirea, sediul social și codul fiscal ale debitorului;
3. numărul, data emiterii, scadență, dacă este clar specificată, valoarea și soldul facturii ce urmează să fie încasată de la debitor”.

Datele vor fi folosite de Centrul de Pregătire pentru Personalul din Industrie, organism din subordinea Ministerului Economiei pentru ca firmele să-şi poată compensa datoriile între ele.
În nota de fundamentare a actului normative se mentioneaza motivele care au stat la baza modificarea cadrului legislative:

„Acest cadru normativ a reglementat pană în anul 2017 activitatea de compensare ca formă de plată nonmonetară desfășurată de operatorii economici cu sediul în Romania, indiferent de forma de organizare sau tipul de proprietate, a datoriilor neplătite la termenele scadente.
În prezent se impune modificarea OUG nr. 77/1999 deoarece prin aprobarea OG nr. 22/2016 de modificare a OUG nr. 77/1999, prin Legea nr.155/2017, s-a procedat la modificarea cadrului normativ a sistemului de compensare de o manieră ce reduce aria de aplicare a doar la operatorii economici cu capital de stat.

Având în vedere utilitatea incontestabilă a acestui sistem național de compensare a datoriilor si creanțelor, de interes public, unic in Romania dovedita in cei 20 de ani de functionare nonstop prin valoarea arieratelor diminuate de cca 53.8 mld EURO ( calculat la un curs mediu de 4.5 lei/EUR) si avand in vedere necesitatea ca toti operatorii economici sa aiba acces la sistemul national se impune revenirea la reglementarea în sensul în care acesta să se adreseze tuturor operatorilor economici cu sediul in Romania, indiferent de forma de organizare sau tipul de proprietate.

Ca urmare, se propune emiterea acestui act normativ pentru modificarea și completarea Ordonanței de urgență a Guvernului nr. 77/1999, în vederea asigurării unui cadru normativ adecvat care să permită dezvoltarea și eficientizarea sistemului de compensare inclusiv prin reorganizarea Centrului de Pregătire pentru Personalul din Industrie”, scrie în nota de fundamentare.

NICIUN COMENTARIU

LĂSAȚI UN MESAJ