Pentru fiecare călător al TAROM, Statul plătește 63 de lei

0
285

Statul scoate din buzunar 63 de lei pentru fiecare pasager transportat de TAROM. Și sunt aproape 3 milioane de oameni care zboară anual cu avioanele companiei de stat. Astfel se traduc pierderile operatorului aerian național. Numărul călătorilor a crescut în ultimii ani, dar pierderile par greu de oprit.

TAROM nu a mai avut profit din 2007. În ultimul deceniu, pierderile au depașit 3 miliarde de lei. Iar anul trecut, gaura s-a mărit. De la 175 de milioane în 2017, la 182 de milioane în 2018.

Aceasta, deși numarul pasagerilor a crescut cu 20%, iar gradul de încărcare a ajuns la 74%. În consecință, veniturile au ajuns la 1,35 miliarde de lei, mai mari cu 17%.

Pe de altă parte, conducerea companiei a cheltuit și mai mult. Cu peste 200 de milioane peste nivelul din 2017, cu toate că, potrivit raportului de audit adoptat de Consiliul de Administrație, s-au făcut doar jumătate din investițiile planificate.

TAROM a comandat anul trecut 5 avioane Boeing 737 MAX, pentru care s-a plătit deja un avans. Însă problemele cu care se confruntă aceste aeronave ar putea schimba macazul spre Airbus.

Flota TAROM este formată din 25 de aeronave, dintre care 12 Boeing, 4 Airbus și 9 ATR. La finalul anului trecut, compania aeriană de stat avea 1.910 angajați.

NICIUN COMENTARIU

LĂSAȚI UN MESAJ