Microîntreprinderile românești vor putea obține noi fonduri europene de câte 25.000-200.000 de euro printr-o nouă linie de finanțare POR 2.1 A

0
195

Fondurile europene sunt asigurate din Fondul European pentru Dezvoltare Regională, parte a Politicii de Coeziune a Uniunii Europene.

Ministerul Dezvoltării Regionale și Administrației Publice (MDRAP) a anunțat că va lansa un nou apel de proiecte în cadrul priorității de investiții POR 2.1.A – Microîntreprinderi, una dintre cele mai așteptate linii de finanțare pentru mici afaceri non-agricole care au cel mult 9 salariați.

Statul estimează că va publica pe 6 mai 2019 Ghidul solicitantului, pe site-ul oficial  al Programului Operațional Regional (POR), iar în perioada 8 iulie – 8 noiembrie 2019 se preconizează că microîntreprinderile vor putea să-și depună proiectele în sistemul electronic MySMIS.

Față de primul apel de proiecte, lansat în mai 2016, organizat în cadrul priorității de investiții 2.1.A – Microîntreprinderi, vor fi o serie de modicări:

1.Lansarea apelului doar în regiunile de dezvoltare în care alocarea financiară disponibilă ar permite acest lucru, respectiv: Nord Est, Sud Est, Sud Vest Oltenia, Vest și Centru. Așadar vor fi excluse de la finanțare firmele din regiunile de dezvoltare Sud Muntenia, Nord Vest, București-Ilfov și de pe teritoriul acoperit de instrumentul Investiţii Teritoriale Integrate (ITI) Delta Dunării.Termenul de depunere a autorizației de construire, în etapa precontractuală, va fi de 90 de zile calendaristice.

2.Verificarea condiției de eligibilitate privind păstrarea numărului mediu de salariați cel puțin la nivelul înregistrat în anul fiscal anterior depunerii cererii de finanțare.

3.Introducerea modului de reglementare a semnării cererii de finanțare, în MySMIS, în cazul în care reprezentantul legal al solicitantului este un cetăţean străin nerezident.

Pentru acest apel de proiecte vor putea solicita finanțare societățile comerciale și cooperativele care se incadreaza in categoria microintreprinderilor, pentru construirea, modernizarea și extinderea spațiilor de producție sau prestare a serviciilor, dotarea cu active corporale, necorporale, inclusiv instrumente de comercializare on-line.

Valoarea minimă eligibilă a unui proiect va fi de 25.000 de euro.

Valoarea maximă a finanțării nerambursabile solicitate trebuie să respecte normele de acordare a ajutorului de minimis: valoarea maximă a ajutorului de minimis ce poate fi acordat unei întreprinderi unice, din fonduri publice, pe o perioadă de 3 ani fiscali consecutivi (ultimii 2 ani fiscali înainte de data depunerii cererii de finanţare şi anul curent depunerii cererii de finanţare) va fi de 200.000 de euro, echivalent în lei.

Finanțarea nerambursabilă solicitată va putea reprezenta cel mult 90% din valoarea eligibilă a proiectului. Aceasta înseamnă că antreprenorul va trebui să contribuie din fonduri proprii cu cel puțin 10% din valoarea cheltuielilor eligibile, plus costurile neeligibile.

NICIUN COMENTARIU

LĂSAȚI UN MESAJ