Mai mult de jumătate din agenţiile de turism din România nu au poliţă de asigurare!!!

0
3589
turism

Aproape 2.000 de agenţii de turism nu au făcut dovada poliţei de asigurare, arată cele mai recente date publicate de Autoritatea Naţională pentru Turism. Scandalul Genius Travel dă fiori turiştilor.

Agenţia de turism Genius Travel şi-a anunţat clienţii că nu mai poate onora vacanţele cumpărate şi că depune zilele acestea cererea de intrare în insolvenţă. Firma nu a plătit serviciile aferente pachetului turistic şi mai mulţi români care au achitat integral vacanţele au descoperit la hotel că rezervările au fost anulate. Chiar dacă Genius Travel are o poliţă de asigurare detailistă, valabilă până în luna aprilie a anului viitor, limita asigurării în caz de insolvabilitate este de doar 10.000 de dolari, pentru care a plătit o poliță de 400 de dolari. În România, 2.000 de agenții de turism nu au poliță de asigurare.

A intrat în insolvenţă

Nu este cert încă la ce valoare se ridică sejururile vândute de agenție și care nu mai pot fi onorate. Agenția și-a anunțat clienții să nu mai efectueze călătoriile pentru că va depune o cerere de intrare în insolvență și să se înscrie la masa credală pentru a-și recupera banii. Printre cei păgubiți sunt persoane care au plătit chiar și 1.000 sau 2.000 de euro pentru un sejur. Dacă este vorba de sute de persoane care au de recuperat bani, atunci turiștii nu vor recupera banii decât cumulativ, din asigurarea de 10.000 de dolari. Dacă turistul nu recuperează întreaga sumă de bani, va trebui să se înscrie la masa credală pentru recuperarea banilor, atunci când procedura de insolvență va fi declanșată. Genius Travel și-a anunțat clienții că va depune o cerere de intrare în insolvență zilele acestea. Reprezentanții Genius Travel nu au putut fi contactați de ECONOMICA.NET până la publicarea acestui articol.

Asigurările în franșiză, interzise din 2014

Pentru a obţine licenţa de turism şi a funcţiona legal, o agenţie este obligată să încheie o poliţă de asigurare împotriva insolvenţei. Sumele maxime asigurate sunt de 50.000 de dolari în cazul unei agenţii tour-operatoare şi 10.000 de dolari pentru agenţiile de turism detailiste. Poliţa de asigurare trebuie înnoită anual.În 2014, Autoritatea Naţională pentru Turism a emis un nou ordin privind asigurarea turiştilor în cazul insolvabilităţii sau falimentului agenţiei de turism, prin care erau interzise încheierea de poliţe de asigurare cu clauză de franşiză, caz în care turiştii nu recuperau decât 20% din valoarea achitată pentru o vacanţă. De atunci, turiştii sunt asiguraţi integral în cazul falimentului agenţiei de turism, dar în limita asigurării plătite de către agentul economic.

Aproape 2.000 de agenții nu au poliță de asigurare

1.954 de agenţii de turism din toată ţara nu au făcut până la data de 9 august 2016 dovada deţinerii poliţei de asigurare, arată datele de la Autoritatea Naţională pentru Turism (ANT). Ceea ce înseamnă că acestea funcționează ilegal, iar dacă agenția se închide, turiștii nu vor mai recupera niciun ban plătit pentru mult-așteptata vacanță.

La polul opus, numărul agențiilor de turism care au polițe de asigurare se ridică la 1.726. Dintre acestea, circa 300 de agenții au o poliță de asigurare detailistă, în limita a 10.000 de dolari, bani pe care turiștii îi vor primi dacă agenția este pasibilă de insolvență.

Cum te ferești de agențiile fără poliță de asigurare

Chiar dacă turiștii cumpără vacanțe scumpe sau ieftine, au la îndemână câteva variante prin care pot afla dacă agenția de turism respectă sau nu legislația în vigoare. Cine intră în sediul unei agenții de turism, trebuie să știe că licența și polița de asigurare împotriva insolvenței sunt afișate la vedere. Dacă nu le zăriți, atunci întrebați de ele. o altă variantă de verificare este să căutați în lista pusă la dispoziție de ANT pe site-ul propriu, acolo unde puteți vedea în ce lista figurează agenția de la care cumpărați. ANT pune la dispoziție și lista agențiilor de turism a căror licență a fost retrasă. Anul acesta, până acum,  ANT a retras licențele a 20 de agenții de turism, dublu față de întreg anul 2015. Cinci dintre acestea funcționau fără poliță de asigurare valabilă.

NICIUN COMENTARIU

LĂSAȚI UN MESAJ