În primele 10 luni din 2018  aproximativ 117.000 de firme din România au închis afacerile sau au intrat în insolvenţă

0
119

O analiză de specialitate arată că aproape 117.000 de companii din România şi-au închis afacerile ori s-au aflat în dificultate, în primele 10 luni din acest an, în creştere cu peste 5.600 faţă de perioada similară din 2017.

Statistica anunţată de Registrul Comerţului relevă că din totalul celor 116.952 de firme aflate în situaţii dificile, în perioada ianuarie – octombrie 2018, un număr de 7.026 de societăţi au intrat în insolvenţă, 15.014 şi-au suspendat activitatea, 65.631 au fost radiate, iar 29.278 au fost dizolvate.

Numărul firmelor dizolvate a crescut cu 20,7%, în timp ce suspendările de activitate au crescut cu 13,3%. Pe de altă parte, numărul societăţilor intrate în insolvenţă s-a redus cu 4,33%, iar cel al firmelor radiate cu 1,26%.

Analiştii de la Sierra Quadrant arată:
„Aproape 30.000 de firme au fost dizolvate în acest interval, într-o creştere semnificativă faţă de 2017, un semnal al scăderii apetitului pentru investiţii, urmare a înrăutăţirii condiţiilor din economia reală, puternic grevată de blocajul financiar şi de lipsa finanţării”.

La nivel general, în România, activează în prezent 914.415 firme şi 394.790 de persoane fizice autorizate.

Experţii sunt de părere că, printre motivele pentru care cele mai multe companii eşuează, se află: capitalizarea insuficientă, accesul dificil la finanţarea bancară şi slaba pregătire economică a investitorilor.

Potrivit sursei citate, cel mai riscant mediu de afaceri, judecând după numărul mare de firme aflate în dificultate, este Bucureştiul, cu 1.372 de insolvenţe, 1.646 de firme suspendate, 10.446 societăţi radiate şi 5.779 de firme dizolvate, în primele 10 luni din 2018. În Capitală activează cele mai multe societăţi din România, respectiv 238.523 de firme şi PFA-uri.

În topul firmelor intrate în insolvenţă în acest an, Capitala este urmată de judeţele Bihor (487), Timiş (374), Constanţa (362), Iaşi (337), Cluj (257) şi Braşov (232). La polul opus se află judeţele Covasna (42), Sălaj (46), Botoşani şi Călăraşi (câte 49), Mehedinţi (53), Gorj (54), Teleorman (56), Ialomiţa (57) şi Dâmboviţa (59). În acelaşi timp, în Satu Mare s-a înregistrat cea mai ridicată creştere a numărului de firme intrate în insolvenţă, de 69,4%.

În ceea ce priveşte situaţia firmelor suspendate în acest an, analiza de specialitate arată că Bucureştiul este urmat în clasament de Bihor (818), Cluj (677), Constanţa (600), Prahova (558) şi Neamţ (549), în timp ce judeţele cu cele mai puţine asemenea situaţii sunt Ialomiţa (75), Covasna (127), Brăila (142), Gorj (149), Caraş-Severin (156), Tulcea (155), Giurgiu (160), Teleorman (167), Botoşani (192). Totodată, în Vrancea a fost înregistrată cea mai ridicată creştere a numărului de firme suspendate, de 37%.

La capitolul firme radiate în 2018, Capitala este urmată de Cluj (2.812), Timiş (2.643), Iaşi (2.614), Constanţa (2.433), Bihor (2.371), Prahova (2.206) şi Dolj (2.100), iar în topul firmelor dizolvate se află Timiş (1.561), Cluj (1.352) şi Constanţa (1.316).

De asemenea, cea mai ridicată creştere a numărului de firme radiate a fost înregistrată în Dâmboviţa, de 34,5%, iar în ceea ce priveşte firmele dizolvate, cel mai mult a crescut numărul celor din Botoşani, cu 87,3%.

NICIUN COMENTARIU

LĂSAȚI UN MESAJ