Enel, grupul italian care deţine în România trei dintre cele opt distribuţii de energie electrică, anunţă investiţii de 329 milioane de euro pentru modernizarea reţelelor, în acest an şi în 2017

0
866
Procurorii fac cercetări la Enel, în condiţiile în care compania câştigă procesele cu statul
Logo Enel

Pentru anul 2017, din investițiile de peste 151 de milioane de euro prevăzute pentru România, 139 milioane reprezintă suma alocată pentru operațiunile de distribuție. În 2018, investițiile programate sunt â mai ridicate, ajungând la 178 milioane de euro, din care 168 milioane pentru îmbunătățirea performanței rețelei.

Enel continuă astfel programul de investiții, al căror nivel a depășit 3 miliarde de euro de la intrarea pe piața din România. Valoarea investițiilor realizate în rețelele de distribuție în perioada 2005-2016 se ridică la 1,58 miliarde de euro, potrivit unui comunicat al companiei.

Georgios Stassis, Country Manager Enel în România a declarat:

„Enel este un investitor important în sectorul energetic din România, cu o prezență puternică în toate segmentele cheie ale strategiei sale nivel de grup: distribuție, clienți și energie din surse regenerabile. Vom continua programul de investiții pentru a îmbunătăți calitatea serviciilor, prin mărirea gradului de automatizare a rețelelor de distribuție, precum și prin dezvoltarea canalelor de comunicare cu clienții și a ofertei de servicii cu valoare adăugată”.

Ca urmare a modernizării rețelelor, cele trei companii E-Distribuție – care acoperă regiunile Muntenia Sud, Banat și Dobrogea – sunt în topul celor mai performanți operatori de distribuție de energie electrică din România în privința calității serviciilor în ultimii ani, spune Enel.

„Conform datelor raportate Autorității Nationale de Reglementare în domeniul Energiei (ANRE) pentru 2015, indicatorul SAIDI (durata medie a întreruperilor neplanificate pentru fiecare client) pentru E-Distribuție Muntenia a fost de 221 minute, cel mai bun nivel din țară, media națională fiind de 308 minute. E-Distribuție Dobrogea și E-Distribuție Banat au avut, de asemenea, performanțe mai bune decât media pe țară, cu SAIDI de 234 minute, respectiv 247 minute. În 2016, indicatorii de performanță s-au îmbunătățit și mai mult conform datelor preliminare, până la aproximativ 175 minute pentru E-Distribuție Muntenia, fiind în continuare în scădere și în cazul celorlalte două companii de distribuție”, mai arată Enel.

Prezentă pe piața din România din 2005, compania Enel este, în acest moment, cel mai mare investitor privat în domeniul energetic, cu operațiuni în sectorul distribuției si furnizării de electricitate, dar si al producției de energie electrică din surse regenerabile. Enel are peste 3.100 de angajați în România și oferă servicii unui număr de 2,8 milioane de clienţi.

 

NICIUN COMENTARIU

LĂSAȚI UN MESAJ