Birocratie, fiscalitate excesiva si incompetenta functionarilor publici – problemele reale ale intreprinzatorilor din Romania

0
1997
birocratie

Patronii de întreprinderi mici şi mijlocii (IMM) din România sunt nemulţumiţi în primul rând de birocraţie, de fiscalitatea excesivă şi de corupţia funcţionarilor, arată raportul de cercetare „Carta albă a IMM-urilor din România 2016”, publicat joi.

Raportul arată că birocraţia reprezintă cea mai mare problemă cu care se confruntă întreprinzătorii din România, 61,4% dintre respondenţii sondajului realizat de autorii raportului indicând că se confruntă cu dificultăţi din cauza sistemului birocratic al statului.

Pe următoarele locuri în rândul celor mai mari dificultăţi se numără fiscalitatea excesivă (pentru 54,7% dintre patronii de IMM-uri) corupţia (45,2%), controalele excesive (45%), concurenţa neloială (40,3%), scăderea cererii interne (36,3%) şi angajarea şi pregătirea personalului (26,4%).

Intensitatea acestor probleme este diferită în funcţie de tipul firmei şi de vechimea sa, în principal, relevă raportul.

NICIUN COMENTARIU

LĂSAȚI UN MESAJ