Americanii investesc suplimentar 200 mil. euro şi crează încă 1.500 de locuri de muncă. Ford confirmă producția unui al doilea model la fabrica din Craiova

0
406
Ford

Ford a confirmat o investiţie suplimentară de 200 de milioane de euro şi adăugarea unui număr de 1.500 de locuri de muncă dedicate producţiei unui nou vehicul la fabrica sa din Craiova, scrie News.ro. Noul model şi data de start a producţiei acestuia vor fi confirmate în apropierea momentului lansării acestuia, potrivit companiei.

”Ford confirmă producţia încă unui model la fabrica din Craiova. Noul model se va adăuga producţiei actualei generaţii a SUV-ului de clasă mică Ford EcoSport şi motorului 1.0 EcoBoost”, se arată în comunicat.

Ford investeşte în plus până la 200 de milioane de euro la Craiova, astfel că investiţia totală, demarată în 2008, ajunge astfel la aproape 1,5 miliarde de euro.

Totodată, vor fi create aproximativ 1500 de noi locuri de muncă, totalul angajaţilor fabricii din Craiova ajungând la 5.900.

Uzina de asamblare a trecut recent prin îmbunătăţiri tehnice semnificative, mai mult de 550 de roboţi fiind instalaţi pentru a spori eficienţa şi calitatea în secţiile de vopsitorie, montaj general şi caroserie.

În acest moment, la uzina de la Craiova modelul B-Max (care se produce doar în România), modelul EcoSport şi motorul de 1 litru EcoBoost. În trecut, la fabrica din ţara noastră a mai fost produs şi modelul Transit Connect.

Ford România solicită în continuare Guvernului îmbunătăţirea infrastructurii de transport pentru menţinerea competitivităţii globale a operaţiunilor de producţie. :

„Iminenta creştere a numărului de vehicule produse de Ford la Craiova subliniază şi mai mult importanţa concretizării proiectelor de infrastructură. Investiţia în viitorul Craiovei este un semn al încrederii pe care Ford o are în angajamentele asumate de Guvernul român de a oferi îmbunătăţiri cheie la nivelul infrastructurii şi ameliorări ale structurii logistice, acestea fiind imperios necesare pentru menţinerea competitivităţii globale a operaţiunilor de producţie Ford Craiova. Orice întârziere ar restricţiona semnificativ eforturile pe care Ford şi furnizorii săi le fac pentru a transporta volumul din ce în ce mai ridicat de vehicule şi subansamble”, se mai precizează în comunicat.

NICIUN COMENTARIU

LĂSAȚI UN MESAJ