Propunerea legislativă de plafonare a dobânzii anuale efective (DAE) va înăspri criteriile de acordare a creditelor de consum

0
659

Declaraţia aparţine domnului Dragoş Sîrbu, CEO Flanco

Proiectul de lege care prevede plafonarea DAE pentru creditele ipotecare şi de consum ar putea avea impact în vânzări, sunt de părere reprezentanţii companiei de retail Flanco.

Aceştia spun că noua propunere legislativă va înăspri criteriile de acordare a creditelor, iar masa de consumatori fără educaţie financiară va avea cel mai mult de suferit.

„Domnii de la conducere au băgat în aceeaşi oală achiziţionarea de aragaze şi frigidere cu activarea unor credite cu dobânzi excesiv de mari”, a precizat Dragoş Sîrbu.

Acesta spune că nu vede o scădere a consumului pe anul 2018, iar dacă măsura – propusă de senatorul PNL Daniel Zamfir – va intra în vigoare în a doua jumătate a anului, nu va aduce schimbări majore a consumului din acest an.

În opinia lui Dragoş Sîrbu, dacă propunerea legislativă va fi adoptată, principalele industrii afectate vor fi industria constructoare de maşini, industria mobilei şi sectorul de retail.

Senatorii din comisiile de buget, economică şi juridică au votat, pe 20 februarie, raport de admitere pentru un proiect de lege care prevede plafonarea dobânzii anuale efective (DAE) pentru creditele ipotecare şi de consum.

„Am stabilit şi s-a votat ca dobânda pentru creditele ipotecare să nu depăşească cu de 2,5 ori dobânda de referinţă a Băncii Naţionale. Astăzi dobânda BNR fiind de 2,25%, asta înseamnă că dobânda maximă care poate fi percepută pentru creditele ipotecare ajunge undeva la 5,4%. În ceea ce priveşte dobânda maximă care poate fi percepută la creditele de consum, aceasta nu poate depăşi 18%. Am luat aici ca referinţă dobânda maximă pe care statul român o percepe debitorilor atunci când sunt deposedaţi de bunuri”, a declarat senatorul PNL Daniel Zamfir, iniţiatorul proiectului de lege.

El a precizat că prevederile se vor aplica atât băncilor, cât şi instituţiilor financiare non-bancare şi se vor aplica doar noilor contracte, nu şi celor în derulare.

Proiectul de lege urmează să fie votat şi în plenul Senatului, Camera Deputaţilor fiind for decizional.

NICIUN COMENTARIU

LĂSAȚI UN MESAJ