Profitul BNR a scăzut cu 84%

0
616

Banca Națională a României a înregistrat  un profit de 124,6 milioane de lei anul trecut, în scădere de la 783,4 milioane de lei în 2015, pe fondul unui profit operațional mai mic și a creșterii puternice a cheltuielilor cu reevaluarea activelor și pasivelor. Circa 100 de milioane de lei au mers la bugetul de stat, față de 627 de milioane de lei în 2015.

BNR a consemnat un profit operațional de circa 772 de milioane de lei anul trecut, în scădere cu 14% față de nivelul din 2015. Banca centrală are pierdere pe operațiunile din dobânzi, de 220,6 milioane de lei, (146,4 milioane de lei în 2015), în condițiile în care a fost și anul trecut în poziția de debitor față de sistemul bancar, și a înregistrat venituri nete din comisioane de 97,3 milioane de lei (67,7 milioane de lei în 2015).

Veniturile nete din administrarea activelor și pasivelor în valută au fost de 1,3 miliarde de lei, în timp ce cheltuielile nete cu dobânzile plătite în cadrul operațiunilor de politică monetară au însumat 53,4 milioane de lei.

Rezultatul net al operațiunilor financiare a fost de 822,1 milioane de lei (1,44 miliarde de lei în 2015), pe fondul unor câștiguri mai mici din operațiunile valutare (1,34 miliarde de lei), dar mai ales al unei pierderi de 646 de milioane de lei din diferențele nefavorabile ale reevaluării activelor și pasivelor, de 5,8 ori peste nivelul din 2015 (111,7 milioane de lei), care au fost înregistrate în contul de profit și pierdere.

Este vorba despre reevaluarea deținerilor de valută – lire sterline, yeni japonezi – (cu un impact de 535,8 milioane de lei) și a unor titluri denominate în valută în funcție de cotațiile monedelor de la finele anului trecut în raport cu costul mediu al pozițiilor valutare deținute de banca centrală.

Lira sterlină s-a depreciat abrupt în 2016, mai ales după votul din vară pentru Brexit, iar moneda japoneză a scăzut în ultima parte a anului. În 2015, BNR a pierdut din reevaluarea deținerilor de dolari australieni, dolari canadieni și coroane norvegiene. BNR a cheltuit anul trecut circa 279,7 milioane de lei cu personalul, în creștere cu aproape 6 milioane de lei față de 2015, în timp ce cheltuielile administrative au urcat cu 1,5 milioane de lei la 43 de milioane de lei.

Banca a cheltuit cu funcționarea cu 6% mai puțin decât în 2015 și cu 21% sub nivelurile bugetate.

„În concluzie, în anul 2016, acționând în interes public, în scopul asigurării și menținerii stabilității prețurilor pe termen mediu și al consolidării poziției valutare a statului, Banca Națională a României a înregistrat profit, prin contribuția pozitivă a profitului realizat din administrarea activelor și pasivelor în valută, respectiv a reducerii pierderii din operațiunile de politică monetară și a scăderii pierderii din alte operațiuni (reprezentate în principal de activitatea de funcționare a băncii)”, se arată în raportul BNR.

Capitalul propriu, respectiv activele nete ale Băncii Naționale a României, era de 17,8 miliarde de lei la finele anului trecut cu 10% peste nivelul din 2015. Potrivit legii, BNR are obligația să vireze 80% din profit la stat. Restul sumei se varsă în proporție de 60% în rezervele statutare, iar o parte din banii rămași poate fi îndreptată spre remunerarea angajaților. Fluctuația personalului a fost de 4,6% anul trecut, numărul salariaților din Bancă fiind de 1.902 persoane, față de 1 905 salariați la sfârșitul anului 2015.

De asemenea, BNR avea depozite la vedere în valoare de peste 25,5 miliarde lei, din care 25,2 miliarde lei erau la bănci centrale, 246 milioane lei la instituţii internaţionale şi 43.000 lei la bănci din străinătate.

„La 31 decembrie 2016, depozitele la termen la bănci centrale includ depozitele constituite la o bancă centrală din Uniunea Europeană în sumă de peste 6,970 miliarde lei, reprezentând 1,535 miliarde euro (31 decembrie 2015: 6,741 miliarde lei, reprezentând 1,49 miliarde euro). Depozitele la termen la instituţii internaţionale includ depozitele constituite la o instituţie financiară din afara Uniunii Europene în sumă de 1,845 miliarde lei, reprezentând 343 milioane GBP (lire sterline n.r) şi 58,7 milioane NOK (coroane norvegiene)”, conform Băncii Centrale.

NICIUN COMENTARIU

LĂSAȚI UN MESAJ