EximBank finanţează extinderea companiei Prolyte Group în România

0
930

EximBank este o institutie specializata care se implica activ in sustinerea si promovarea mediului de afaceri romanesc. Instrumentele sale financiare specifice sunt dedicate exclusiv segmentului corporate si pot fi accesate de orice societate comerciala. Pe parcursul ultimilor ani, banca s-a concentrat pe revitalizarea serviciilor bancare complementare si si-a dezvoltat si consolidat portofoliului de produse de trezorerie, cash management, trade finance si factoring, care acum intregesc oferta de finantare, garantare si asigurare.

EximBank şi compania Prolyte Products, parte a Prolyte Group din Olanda, specializat în realizarea de structuri uşoare din aluminiu destinate organizarii de evenimente publice, continuă să-şi dezvolte parteneriatul, banca finanţând construirea unei noi unităţi de producţie a societăţii la Piatra-Olt, judeţul Olt.

A doua unitate de productie, inaugurata saptamana trecuta, a fost finalizata la un an de la deschiderea primei fabrici de la Piatra Olt, investitie de peste 18 milioane de lei realizata in cadrul unui proiect co-finantat din fonduri europene, cu sustinerea EximBank. Pentru noul proiect, care dubleaza practic capacitatea de productie a companiei de la Piatra-Olt, EximBank a acordat facilitati totale in valoare de 15,7 milioane de lei destinate atat derularii investitiei, cat si asigurarii fondurilor necesare desfasurarii activitatii curente a societatii.

„Spuneam anul trecut ca parteneriatul pe care il avem cu Prolyte Group nu este unul foarte lung – colaboram din 2012, dar este unul solid pe care ne dorim sa-l dezvoltam si, iata, acum, odata cu inaugurarea noii hale de productie, reusim sa realizam acest lucru. Reusim sa oferim solutiile financiare necesare unei companii ce are potentialul de a implementa proiecte sustenabile, cu efecte pozitive atat la nivelul activitatii sale, cat si pe orizontala prin crearea de noi locuri de munca. Ne dorim ca parteneriatele de succes precum cel cu Prolyte Group sa in­curajeze si alte companii sa apeleze la Exim­Bank pentru ca ne putem pozitiona ca un partener valo­ros pentru orice tip de afacere, indiferent ca este mica, mijlocie sau mare”, a spus Traian Halalai, presedintele executiv al EximBank.

Cu noua unitate, Prolyte Group ajunge la trei capacitati de productie in Romania, prima fiind deschisa la Slatina. Fabricile grupului Prolyte din judetul Olt au livrat, ca exemplu, scene si decoruri metalice pentru spectacole ca Eurovision, concerte precum cele sustinute de Andre Rieu sau Robbie Williams, iar in Romania, Prolyte a livrat echipamente prin compania Arena Events catre festivalul Untold, Liberty parade, Neversea, Radio Zu, Europa FM, Live pe plaja etc.

Grupul Prolyte a inceput in 1991 cu compania Prolyte Products BV, respectiv in Romania ca SC Lite Structures-Ro SRL in 2003. In 2010 a devenit Prolyte Group, rezultat al fuziunii la nivel international a companiilor Prolyte Group BV si Lite Structures Holding. Prolyte Group este unul dintre cei mai mari producatori de schele de aluminiu, scene si solutii structurale din aluminiu. Cu sediul central la Leek, Olanda, un depozit principal in Germania si unitati de productie in Romania, Prolyte este lider pe piata globala deservind clienti din intreaga lume.

NICIUN COMENTARIU

LĂSAȚI UN MESAJ